HomeStiriCe poate face Zenbo?!
ASUS Zenbo

Ce poate face Zenbo?!

A mai rămas mai puțin de o săptămână până la deschiderea Computex 2017, cel mai mare târg IT din Asia de sud-est iar noutățile încep să apară. Computex se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie în Taipei, capitala Taiwanului și va reuni cele mai mari companii din regiune.

ASUS va aduce la acest eveniment tot ce are mai bun în portofoliu și va lansa în premieră noi serii de produse, așa cum a făcut-o în fiecare an. Clipurile video postate pe canalul oficial de Youtube ne oferă mici indicii despre noile produse.

Robotul Zenbo – prietenul de acasă

ASUS a prezentat anul trecut un robot foarte util pentru familie. Zenbo este conceput pentru a interacționa cu oricine, având capacitatea specifică de a ajuta membrii în vârstă ai familiei, îngrijindu-se de sănătatea lor, conectându-i la un stil de viață digital. Fiind un asistent pentru acasă, ASUS Zenbo furnizează informații în mod proactiv, amintind datele importante, precum programările la doctor, momentul în care trebuie administrat un tratament, exercițiile fizice sau orice altceva ce nu trebuie uitat.

ASUS Zenbo interacționând cu cei mici

ASUS Zenbo interacționând cu cei mici

Robotul ASUS poate contribui și la educația celor mici, distrându-i cu jocuri interactive, povești amuzante și aplicații care le pune la încercare gândirea logică și creativitatea. Cu ajutorul difuzoarelor stereo de înaltă calitate, Zenbo poate reda cântecele favorite ale copiilor și chiar poate dansa odată cu aceștia, creând momente cu adevărat plăcute. Zenbo este un expert în lectura poveștilor, captând atenția copiilor în timpul zilei și ajutându-i să adoarmă seara.

Zenbo – paznicul casei, ce trimite imediat informații

Zenbo monitorizează, de asemenea, situațiile de urgență, cum ar fi căderile accidentale și răspunde imediat, notificând membrii familiei pe telefoanele lor, indiferent unde s-ar afla. Atunci când primesc un mesaj urgent, aceștia pot controla de la distanță robotul și îl pot trimite lângă persoana în cauză, pentru a inspecta vizual situația ivită, cu ajutorul camerei încorporate.

Readucerea în atenția publicului a robotului Zenbo poate însemna un singur lucru – ASUS dorește continuarea și dezvoltarea acestui proiect.

Ce poate face ASUS Zenbo?


Aflați mai multe despre ASUS Zenbo accesând pagina http://zenbo.asus.com.

No Comments

Leave A Comment