HomeTehnologii5 produse anti-virus gratis pentru Windows 7
AVG

5 produse anti-virus gratis pentru Windows 7

Infectarea cu viruși sau malware este un lucru destul de comun pentru utilizatorii de Windows, însă există un număr foarte mare de produse anti-virus de calitate ce pot fi folosite gratuit. Tech in Style vă aduce o listă de 5 astfel de produse destinate pentru Windows 7 care vă pot proteja eficient calculatorul de viruși.

Microsoft Security Essentials 4

Testele AV-Comapratives arată că Microsoft Secutiry Essentials 4 poate detecta viruși noi cu o rată de succes de 77%. Cu toate că scorul maxim atins de produsele de pe piață este de 90%, Microsoft Security Essentials este ușor de instalat și de folosit și nu consumă abuziv resursele de sistem. Aceste motive ajută produsul să primească scorul Advanced+.

AVG AntiVirus Free 2013

AVG este cel mai popular anti-virus gratuit de pe piață. Prin testarea West Cost Labs, AVG a obținut scorul de 89% în rata de detectarea a virușilor. Printre funcționalitățile gratuite aduse de AVG se numără și protecția anti-spyware, protejarea identității și o unealtă care verifică dacă accesarea unui URL poate dăuna utilizatorului, pe măsură ce acesta navighează online.

avast! Free Antivirus 7

Deși nu este atât de celebru precum AVG, avast! este un produs bine testat și respectabil. Între martie și iunie 2012, testele AV-Comparatives au afișat rezultate de 98,4%, rată de succes a detectării de viruși, maximul absolut antins vreodată situându-se la 99,6%. avast! oferă utilizatorilor și protecție pentru email și pentru navigare. În plus, există și un sistem de chat peer-to-peer. Din păcate, multitudinea de funcționalități dăunează performanțelor sistemului.

Avira Free Antivirus

Între decembrie 2010 și august 2012, Virus Bulletin a testat Avira de 6 ori, iar produsul a trecut cu brio de fiecare dată. Avira a obținut un scor de 90% pentru rata de detectare de viruși în testul în timp real efectual de West Coast Labs. Deși performanțele sale ca anti-virus sunt foarte mari, produsului îi lipsește funcția anti-phishing și protecția email-urilor.

Panda Cloud Antivirus 2

Panda Cloud Antivirus 2 este primul anti-virus ce se bazează pe cloud computing – micuț și foarte rapid de instalat, nu consumă multe resurse de sistem și, conform AV-Comparatives, are rata de protecție de 97,1%. Totuși, pe parcusul testelor, Panda a dovedid că nu se descurcă în repararea sistemelor infectate. În plus, utilizatorul trebuie să fie în permanență conectat la internet pentru ca sistemul său să fie protejat.

AVG