HomeProduseLaptopuriVIDEO: Fii creativ și productiv cu Zenbook Pro 14 Duo OLED UX8402 – evoluția laptopului compact cu 2 ecrane
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402)

VIDEO: Fii creativ și productiv cu Zenbook Pro 14 Duo OLED UX8402 – evoluția laptopului compact cu 2 ecrane

Laptopul cu două ecrane a evoluat în avantajul utilizatorilor creativi care vor să își crească productivitatea, să încerce și să adopte în fluxul de lucru noi metode de interacțiune cu computerul. Urmărește prezentarea video a modelului Zenbook Pro 14 Duo OLED (clip disponibil la finalul articolului).

Ecranul principal al lui UX8402 este de tip OLED cu rezoluție 2,8K, iar la deschiderea lui panoul secundar ScreenPad™ Plus se înclină pentru a forma un spațiu de vizualizarea continuu. Mecanismul se numește ASUS Active Aerodynamic System Ultra și conferă mai multe avantaje, pe lângă alipirea celor două spații de vizualizare. Înclinarea la un unghi de 12 grade, permite captarea unui volum de aer mai mare pentru răcire, debitul crescând cu până la 38%. Temperatura la suprafața laptopului a fost redusă cu 4 grade.

Sistemul de răcire ASUS IceCool Plus folosește două ventilatoare de 12V cu 93 și 97 de pale. Căldura preluată de la procesor și placa video dedicată este îndepărtată eficient prin laterala stângă și prin spate spre colțul din dreapta. În cazul unui model cu Intel Core i9 din generația a 12-a și cu GPU RTX 3050Ti, în modul de performanță poate fi menținut un TDP cumulat de 85W.

Este un laptop compact certificat Intel Evo, cu diagonală de 14,5 inchi, subțire de vreo 18 mm, cântărind în jur de 1,7 kg și cu autonomie de până la aproximativ 9 ore, bazată pe o baterie de 76Wați oră. Atunci când taskurile nu implică multă putere de procesare, e suficient să alegi modul răcire Standard, iar zgomotul de funcționare va fi sub 40 de decibeli.

Configurare ASUS OLED Care pe Zenbook Pro 14 Duo OLED

Configurare ASUS OLED Care pe Zenbook Pro 14 Duo OLED

Ecranul principal OLED de 14,5 inchi are o rată de refresh la 120Hz, 0.2 ms timp de răspuns și o rezoluție 2,8K. Raportul de aspect al ecranului e 16∶10, fiind gândit pentru cei care creează conținut oriunde s-ar deplasa. Aceștia vor aprecia spațiul de culoare DCI-P3 acoperit 100% și validarea PANTONE privind fidelitatea culorilor.  Raport ecran-corp e de 93%, iar luminozitatea de până la 550 niți și certificarea VESA DisplayHDR™ True Black 500 vor completa o experiența vizuală incredibilă.

Ambele ecrane sunt tactile și oferă suport pentru stiloul digital. Panoul principal este protejat cu ASUS OLED Care.

UX8402ZE poate configurat cu unul din trei procesoare Intel Core i9-12900H, i7-12700H sau i5-12500H, iar placa video dedicată urcă până la NVIDIA GeForce RTX3050Ti cu 4GB GDDR6 VRAM. Capacitatea RAM maximă este de 32GB LPDDR5 la 4800 MHz. Stocarea datelor se face pe un SSD NVMe M.2 cu PCIe 4.0 x4 de până la 2TB.

Laptopul oferă toate porturile necesare unui editor, distribuite pe trei muchii. Dacă pe stânga avem doar jackul audio combo, în spate găsim alimentarea cu jack, cititorul de carduri microSD Express cu viteze de până la 985MB/s, precum și o ieșire video HDMI 2.1. Pe dreapta avem un port USB 3.2 Gen 2 Tip A și două USB-C cu Thunderbolt 4 care oferă transferuri de până la 40 Gbps și încărcare Easy Charge. Conectivitatea wireless include cel mai rapid standard WiFi 6E Dual-band și Bluetooth 5.2 pentru conectarea eficientă a dispozitivelor mobile.

Urmărește prezentarea video Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402)

VEZI OFERTA ONLINE