HomeStiriLansariROG Zephyrus G15, un laptop de gaming premium ultra-subțire pentru publicul larg
ROG Zephyrus G15

ROG Zephyrus G15, un laptop de gaming premium ultra-subțire pentru publicul larg

Vremea când un laptop de gaming cu caracteristici premium, precum un format ultra-subțire, un ecran de 240 Hz sau un procesor extrem de puternic, era rezervat doar unei elite cu multă dare de mână începe să apună. Odată cu anunțarea modelului Zephyrus G15, Republic of Gamers (ROG) a lansat și un proces de democratizare a caracteristicilor premium, care vor deveni astfel accesibile unei audiențe mult mai mari.

Laptopurile de gaming ultra-subțiri aveau un preț ridicat din cauza dificultății de a integra componente performante și un sistem de răcire eficient în carcase cu o grosime mai mică de 20 mm. ROG a depus serioase eforturi pentru a face categoria mai accesibilă, în special pentru studenții, freelancer-ii și creatorii de conținut care au nevoie de laptopuri puternice pe care să le poată transporta ușor oriunde.

ROG Zephyrus G15 are o grosime de numai 19,9 mm și o greutate de 2,1 kg, ceea ce-l face lesne transportabil în majoritatea rucsacurilor convenționale. În plus, ecranul de 15 inchi încape într-o carcasă cu dimensiuni de 14 inchi, grație marginilor super-înguste care îl înconjoară pe trei laturi. Pentru a-și menține un aspect profesional, G15 are, în loc de iluminare RGB, o iluminare albă stilată care iese mai puțin în evidență.

Încărcarea prin port USB Type-C™ (USB-C™) extinde din mers autonomia laptopului. Suportul pentru alimentarea prin USB era rezervat doar modelelor premium Zephyrus, însă noul Zephyrus G15 face disponibilă caracteristica pentru oricine. Viața în mișcare implică și multă rețelistică wireless, așa că G15 este dotat cu super-rapidul WiFi 6 (802.11ax), care sporește lățimea de bandă a interfeței până la 2,4 Gbps, conectat la un router compatibil.

Porturile lui ROG Zephyrus G15

Porturile lui ROG Zephyrus G15

Numitorul comun: viteza

Noul APU mobil AMD Ryzen 7 4800HS dublează numărul de nuclee față de generația anterioară. Cu 8 nuclee și 16 fire de execuție, laptopul poate rula multitasking masiv, creare de conținut sau alte sarcini solicitante. Tehnologia de fabricație revoluționară pe 7 nm ajută la condensarea întregii puteri de calcul într-un pachet mic și eficient. Consumul său energetic mai mic generează mai puțină căldură care trebuie disipată, ceea ce este crucial pentru o carcasă atât de compactă și duce la un nivel de performanță susținută rar întâlnit la un astfel de laptop de gaming portabil.

Grafică super-fluidă

Un procesor grafic GeForce RTX™ 2060 augmentat de ROG Boost până la 1.298 MHz la 65 W oferă un număr mare de cadre pentru o gamă uriașă de jocuri populare. Deosebit de interesant pentru streameri este encoderul video actualizat al plăcii Turing, care îmbunătățește calitatea capturilor cu până la 15 % în vreme ce reduce încărcarea procesorului pentru a permite o performanță mai bună. Acest hardware dedicat este compatibil cu Open Broadcaster Software (OBS), ceea ce-l face util pentru streameri de toate tipurile.

Ecran excelent, la 240 Hz

ROG Zephyrus G15 are un ecran cu rate de reîmprospătare de până la 240 Hz, adică de patru ori mai rapid decât ecranele standard. Timpul de răspuns gray-to-gray (GTG) de 3 ms al panoului face imaginile în mișcare deosebit de clare, facilitând țintirea într-un mediu aglomerat al unui joc tip FPS sau navigarea prin pagini web. Ecranul este de asemenea calibrat din fabrică și validat PANTONE pentru o acuratețe a culorilor superbă. Panourile de nivel IPS au unghiuri de vizualizare largi, acoperă 100 % spațiul de culoare sRGB și sunt înconjurate de rame super-înguste care creează o rație ecran-carcasă de 81%. Tehnologia de sincronizare adaptivă face experiența și mai fluidă.

Vezi prezentarea video a laptopului ROG Zephyrus G15

Sunet Hi-Res 

ROG Zephyrus G15 redă sunetul prin intermediul a două boxe orientate în față, care beneficiază de o tehnologie de amplificare inteligentă, astfel încât utilizatorii să poată seta un nivel mai mare al volumului fără distorsiuni și fără să deterioreze conurile difuzoarelor. Certificarea Hi-Res Audio asigură o experiență acustică mai bogată pentru utilizatorii care apreciază o fidelitate sporită. Experiența în căști este mai captivantă cu sunet surround virtual pe 7.1 canale, rulat prin software-ul Sonic Studio III.

ROG Zephyrus G15

ROG Zephyrus G15