HomeStiriRepublic of Gamers anunță noi notebook-uri de gaming din seria G
ROG G750jz

Republic of Gamers anunță noi notebook-uri de gaming din seria G

Republic of Gamers (ROG) a lansat G750JZ, G750JM și G750JS, noi modele din seria G destinată gaming-ului. Cele mai noi notebook-uri G750 dispun de cea de-a patra generație de procesoare Intel Core i7-4700, de noul accelerator grafic NVIDIA GeForce GTX 800M și includ tehnologia exclusivă ASUS TurboMaster pentru supratactarea plăcii video, oferind performanțe asemănătoare modelelor desktop. Cu un aspect deosebit și componente concepute pentru jocuri, laptopul G750 stabilește un nou standard în gaming-ul portabil.

Spargerea barierelor: ASUS TurboMaster pentru performanță grafică extremă

Noua serie de acceleratoare video GeForce GTX 800M cu până la 4GB de memorie video GDDR5 dezvoltă cu certitudine o putere incredibilă, iar noile modele G750, care includ versiunile de top NVIDIA GeForce GTX 880M, oferă chiar mai mult de atât, grație tehnologiei ASUS TurboMaster.

TurboMaster permite utilizatorilor să supratacteze cu ușurință placa video, în condiții de siguranță, cu până la 5% mai mult, pentru performanțe extreme. TurboMaster este livrat cu o versiune a utilitarului GPU Tweak conceput special pentru noua serie G. GPU Tweak facilitează overclocking-ul plăcii video și utilizează parametrii ce asigură stabilitatea pe termen lung, chiar și în timpul perioadelor de overclocking experimental. Seria de acceleratoare video GTX 800M oferă suport pentru două tehnologii NVIDIA: Battery Boost și ShadowPlay, ce sunt special construite pentru a îmbunătăți exeperiența de gaming mobil.

ROG G750jz

ROG G750jz

NVIDIA Battery Boost crește de până la două ori autonomia sistemului în joc, iar NVIDIA ShadowPlay le permite jucătorilor să capteze și să partajeze cele mai grozave momente în mod automat.

“ASUS G750 continuă să împingă mai sus limitele privind performanța și stilul.”, a declarat Brian Choi, Senior Product Manager la NVIDIA. “Cu ultra-rapidul GeForce GTX 880M GPU oferim cea mai mare putere în jocuri, noile notebook-uri reprezentând visul oricărui pasionat.”

Temperatură joasă, indiferent de provocare

Căldura este unul dintre cei mai mari inamici ai notebook-urilor de gaming. Notebook-urile G750 beneficiază de o soluție de răcire îmbunătățită, ce utilizează două ventilatoare inteligente, independente, cu radiatoare din cupru, astfel încât să nu piardă competiția cu căldura în sesiunile îndelungate de joc.

Atât procesorul cât și placa video au propria răcire independentă, cu heat-pipe-uri, cu optimizare automată în funcție de cerințele sistemului, G750 fiind cel mai rece notebook de gaming. Mai mult, grila din spate ține zgomotul ventilatoarelor departe de utilizator, menținând la un nivel ridicat eficiența răcirii.

Tehnologia de mâine pe notebook-urile de astăzi

Noile modele G750 adaugă suport pentru cele mai recente ecrane 4K/UHD (ultra-high-definition), iar tehnologia Trinity oferă conexiuni separate pentru trei monitoare externe, conectate simultan, utilizând interfețele HDMI 1.4 și DisplayPort 1.2. Aceasta nu numai că permite rularea jocurilor pe mai multe ecrane, dar se dovedește fantastică în redarea de filme sau în executarea mai multor operațiuni în timpul jocului.

ROG G750jz

ROG G750jz

Performanța rețelei wireless are importanță critică în jocurile online, astfel că G750 utilizează cea mai bună soluție disponibilă: Killer Wireless-N 1202. Cu un sistem dual-band, dual-stream MIMO (Multiple-input, Multiple-output), G750 oferă viteze susținute de până la 300Mbit/s atât în banda de frecvențe de 2.4GHz cât și în cea de 5GHz. Cu tehnologiile integrate Bluetooth, Wi-Fi Direct și Advanced Stream Detect, ce prioritizează inteligent traficul jocului, G750 pune satisfacția utilizatorului mai presus de orice.

Conceput pentru campioni

Utilizând tehnologia audio ASUS SonicMaster și subwoofer-ul unic Bass Eye, G750 redă o gamă bogată de sunete 2.1, punând jucătorul în centrul acțiunii. Controlul precis al setărilor audio este furnizat de utilitarul ROG AudioWizard cu cinci profile audio prestabilite, obținerea sunetului perfect în orice fel de situație fiind foarte simplă. Utilizatorii pot crea propriile profile pentru a fi activate în orice moment. Pentru o experiență audio desăvârșită, ASUS dotează modelul G750 cu un amplificator hi-fi cu suport pentru căști high-end de 600ohmi.

Republic of Gamers înțelege exact ce își doresc utilizatorii de la un notebook de gaming, oferindu-le soluția perfectă. De la design inspirat de avioanele Stealth și carcasa cu profil redus până la ecranul anti-glare, touchpad-ul multi-touch generos și tastatura iluminată cu taste de 2.5mm, G750 este răspunsul celor care caută cel mai bun laptop de gaming.

Specificații tehnice:

  • Procesor Intel Core i7-4700HQ
  • Placă video G750JZ: NVIDIA GeForce GTX 880M cu 4GB GDDR5 VRAM
  • G750JS: NVIDIA GeForce GTX 870M cu 3GB GDDR5 VRAM
  • G750JM: NVIDIA GeForce GTX 860M cu 2GB GDDR5 VRAM
  • Sistem de operare Windows 8.1 (Standard sau Pro)
  • Ecran 17.3-inci, anti-glare, Full HD (1920 x 1080) cu iluminare LED
  • Memorie DDR3 1600 MHz până la 32GB
  • Opțiuni de stocare 2.5-inci SATA 1TB/1.5TB (5400rpm)
  • 2.5-inci SATA 750GB/1TB (7200rpm)
  • 2.5-inci SATA 750GB (5400rpm, SSH)
  • 2.5-inci SATA 256GB SSD
  • 256GB SSD x 2 / 128GB SSD x 2 (implicit RAID 0)
  • Suport pentru două hard disk-uri
  • Unitate optică DVD Super-Multi / Blu-ray combo / Blu-ray writer
  • Camera HD încorporată, microfon
  • Dimensiuni 41.0 x 31.8 x 1.7 ~ 5.0cm
  • Greutate 4.5kg (with 8-cell Battery)