HomeEvenimenteRepublic of Gamers te așteaptă la Bucharest Gaming Week 2022 – PROGRAM
Standul ROG la deschiderea Bucharest Gaming Week 2022

Republic of Gamers te așteaptă la Bucharest Gaming Week 2022 – PROGRAM

În weekendul 12-13 noiembrie 2022, la Palatul Parlamentului se desfășoară cea de-a șasea ediție a Bucharest Gaming Week. Pasionații de jocuri video sunt așteptați să participe la competiții și sesiuni free-play, să se alăture celor mai populari streameri de gaming și să descopere cele mai noi și mai performante sisteme de gaming. Standul Republic of Gamers din cadrul evenimentului este destinația perfectă pentru a bifa toate aceste obiective.

Standul ROG va cuprinde 3 secțiuni: zona de turneu, standurile expo și lounge-ul în care pot fi urmărite competițiile. VALORANT, League of Legends, Rocket League, CS:GO, Dota 2, FIFA23 și Bomberman sunt titlurile pe care le vei putea juca sau urmări alături de noi și invitații speciali: adriivonb, Bobospider, Werty și Eusebiu.

Laptopul ROG Strix SCAR 17 în standul ROG la deschiderea Bucharest Gaming Week 2022

Laptopul ROG Strix SCAR 17 în standul ROG la deschiderea Bucharest Gaming Week 2022

Republic of Gamers v-a pregătit în cadrul standului propriu nu mai puțin de 7 turnee de gaming:

  • Turneu 5v5 Valorant (sâmbătă)
  • Turneu 1v1 LoL (sâmbătă)
  • Turneu 1v1 Rocket League (sâmbătă)
  • Turneu 1v1 Dota 2 (duminică)
  • Turneu 1v1 FIFA 23 (duminică)
  • Turneu 5v5 CS:GO (duminică)
  • Turneu 1v1 Bomberman (duminică)

Fiecare turneu este dotat cu câte trei premii constând în vouchere convertibile pe eShop-ul oficial ASUS

  • Premiu I – voucher în valoare de 1000 lei
  • Premiu II – voucher în valoare de 500 lei
  • Premiu III – voucher în valoare de 500 lei

Pe lângă turneele de gaming (care presupun înscrieri conform agendei de mai jos), vizitatorii standului se pot juca în timpul sesiunilor Free Play pe cele mai noi laptopuri de gaming Republic of Gamers. În zona Expo vor fi prezente modelele de top ROG Strix SCAR 17 (G733) și ROG Zephyrus Duo 16 (GX650RX).

ROG a proiectat gama Strix SCAR pentru jucătorii care au nevoie de o mașină de gaming fără compromisuri, pregătită pentru turnee. Strix SCAR 17 G733 beneficiază de un procesor ce urcă în gamă până la Intel Core™ i9-12900H din generația a 12-a și de un GPU NVIDIA GeForce RTX 3080 Ti la 150 W cu Dynamic Boost.

Zephyrus Duo 16 este echipat cu un ecran principal mat de 16 inci (rezoluție WUXGA, timp de răspuns de 165Hz, luminozitate de până la 500 de niți, Dolby Vision HDR) și un display secundar ScreenPad Plus™. La deschiderea capacului, cel de-al doilea ecran se ridică și glisează în spate, poziționându-se în prelungirea ecranului principal. GX650RX se bazează pe un procesor AMD Ryzen™ 9 6980HX și GPU de laptop NVIDIA GeForce RTX™ 3080 Ti la 150 W cu Dynamic Boost.

Tombole pentru vizitatori

Atât sâmbătă, cât și duminică, ROG va organiza câte o tombolă pentru vizitatorii standului. Extragerile vor avea loc în jurul orei 18:00, premiindu-se câte doi participanți cu vouchere pe eShop-ul oficial ASUS:

  • Premiu I – voucher în valoare de 500 lei
  • Premiu II – voucher în valoare de 300 lei

Standul ROG la deschiderea Bucharest Gaming Week 2022

Agenda activităților de la standul ROG de la BGW 2022

Sâmbătă 12.11.2022

Zona de turneu:

    • 10:00 – 12:00 Înscrieri la turneul VALORANT 5v5 și sesiuni Free 2 Play
    • 12:00 – 14:00 Turneul VALORANT 5V5
    • 14:00 – 15:00 Meci demonstrativ adriivonb vs Bobospider
    • 15:00 – 21:00 Turneul VALORANT 5V5

Standurile Expo:

    • 10:00 – 12:00 Înscrieri la turneul LoL și sesiuni Free 2 Play
    • 12:00 – 14:00 Turneul LoL 1V1
    • 15:00 – 18:00 Înscrieri la turneul Rocket League 1v1 și sesiuni Free 2 Play
    • 18:00 – 21:00 Turneul Rocket League 1v1

Zona TV Lounge:

    • 10:00 – 21:00 – Sesiuni Free 2 Play

Duminică, 13.11.2022

Zona de turneu:

    • 10:00 – 12:00 Înscrieri la turneul CS:GO 5v5 și sesiuni Free 2 Play
    • 12:00 – 13:00 Meci demonstrativ Eusebiu vs Werty
    • 13:00 – 21:00 Turneul CS:GO 5v5

Standurile Expo:

    • 10:00 – 12:00 Înscrieri la turneul Dota 2 1v1 și sesiuni Free 2 Play
    • 12:00 – 15:00 Turneul Dota 2 1v1
    • 15:00 – 18:00 Înscrieri la turneul Bomberman 1v1 și sesiuni Free 2 Play
    • 18:00 – 21:00 Turneul Bomberman 1v1

Zona TV Lounge:

    • 10:00 – 12:00 Înscrieri la turneul FIFA 23 1V1 și sesiuni Free 2 Play
    • 12:00 – 21:00 Turneul FIFA 23 1V1

Galerie foto: Standul ROG la deschiderea Bucharest Gaming Week 2022

IMPORTANT: Biletele pentru accesul la Bucharest Gaming Week sunt disponibile online sau la intrare, la următoarele prețuri: 85 de lei – sâmbătă, 12 noiembrie, și 75 de lei – duminică, 13 noiembrie.