HomeStiriLansariCele mai puternice laptopuri profesionale ProArt Studiobook Pro 16 OLED (W7600 / W5600)

Cele mai puternice laptopuri profesionale ProArt Studiobook Pro 16 OLED (W7600 / W5600)

Noile laptopuri ProArt sunt proiectate să elimine barierele din calea creativității prin design și performanțe incredibile. Ele se adresează atât creatorilor aflați mereu în mișcare, cât și celor care preferă să lucreze în spațiul lor de lucru dedicat.

Dacă fotografii și editorii pot lucra în cele mai bune condiții de oriunde cu ProArt Studiobook 16 OLED, profesioniștii care modelează obiecte în CAD, proiectează 3D sau editează la rezoluții 8K au nevoie de maximum de performanță. Seria Pro le răspunde cu echipări optime, atât cu procesoare AMD Ryzen 5000 (W5600), cât și cu Intel Xeon de generația a 3-a pentru stații de lucru (W7600),

ProArt Studiobook Pro 16 OLED simplifică munca în cazul aplicațiilor super-complexe de randare fotorealistă, vizualizare, simulare sau analiză, ce necesită multe fire de execuție.

O placă grafică NVIDIA RTX A2000 (W5600) sau A5000 (W7600) oferă putere fiabilă în procesarea graficii 3D de nivel profesional, depășind cu brio cele mai dificile sarcini, cum ar fi modelele CAD complexe, proiectarea 3D a produselor sau editarea video de înaltă rezoluție.

Urmărind nevoile riguroase ale creatorilor profesioniști, laptopul este certificat ISV pentru a suporta cele mai importante aplicații creative standard din industrie și utilizează driverele NVIDIA Studio pentru o performanță maximă, fiabilitate solidă și o compatibilitate software extinsă.

ProArt Studiobook Pro 16 OLED

ProArt Studiobook Pro 16 OLED

Pentru imagini de nivel profesional, ecranul 4K OLED HDR 16:10 de 16 inchi acoperă 100% gama de culori DCI-P3, având certificări PANTONE Validated și Calman Verified, împreună cu precizia culorilor Delta-E < 2 calibrată din fabrică și acreditarea VESA DisplayHDR 500 True Black.

Beneficiind de controller-ul rotativ ASUS Dial, ProArt Studiobook Pro 16 OLED permite controlul rapid, intuitiv și precis în aplicațiile creative Adobe compatibile, inclusiv Photoshop, Premiere Pro, Photoshop Lightroom Classic și After Effects.

Controllerul ASUS Dial

Controllerul ASUS Dial

Pentru o conectivitate de ultimă generație, laptopul dispune de SSD-uri ultra-rapide PCIe 3.0 x4 sau PCIe 4.0 x4, până la 64 GB de memorie RAM DDR4 la 3200 MHz și cele mai noi porturi Thunderbolt™ 4 (W7600) sau USB 3.2 Gen 2 Type-C (W5600), plus HDMI 2.1 și un cititor de carduri SD Express 7.0.