HomeStiriASUS surprinde publicul american la PAX East 2018
PAX East 2018

ASUS surprinde publicul american la PAX East 2018

Evenimentele PAX, organizate în toate colțurile continentului Nord-American, reunesc pasionații de jocuri pe calculator într-o adevărată sărbătoare asezonată cu tombole, concursuri și tehnologie. Anvergura evenimentelor de gaming, organizate în Statele Unite ale Americii, este pur și simplu copleșitoare, la fel ca și numărul de participanți.

PAX East 2018 a fost organizat în Boston, SUA, în perioada 5-8 aprilie 2018, iar ASUS a fost alături de pasionații de jocuri. Desktopurile și laptopurile de gaming, expuse la PAX East fac parte din ultimele generații lansate de producătorul taiwanez, unele dintre acestea urmând să fie lansate și pe piețele din regiunea noastră.

Clipul realizat de ASUS North America este montat în stilul prezentărilor din anii ’70 – ’80, stil pe care îl puteți recunoaște cu ușurință în cadrul reportajelor realizate de Televiziunea Română la TIB (Târgul lnternațional București), disponibile astăzi pe Youtube.

Standul ROG la PAX East 2018

Printre produsele expuse la PAX East 2018 se evidențiază ROG Zephyrus un laptop revoluționar, rezultat al colaborării dintre ASUS și NVIDIA.

ROG Zephyrus

ROG Zephyrus

Informațiile despre PAX East 2018 și Republic of Gamers sunt disponibile pe rețelele sociale după hashtag-urile #PAXEast2018 și #ROGatPAX.