HomeStiriASUS a pregătit o mulțime de premii pentru vizitatorii săi de la Bucharest Gaming Week

ASUS a pregătit o mulțime de premii pentru vizitatorii săi de la Bucharest Gaming Week

ASUS vă așteaptă la Bucharest Gaming Week, eveniment ale cărui faze finale se vor desfășura în complexul expozițional Romexpo din București, în perioada 23-28 ianuarie 2018. În acest loc se vor confrunta cele mai bune echipe de esports din țară și regiune. Au loc Finalele ESL Southeast Europe Championship de League of Legends, CS:GO și Hearthstone si Finala Sezonului 3 al Turneului National de League of Legends.

Republic of Gamers – începutul unui an plin de evenimente de gaming

2018 se anunță un an plin de evenimente de gaming offline pentru ASUS – producătorul preferat de laptopuri în România! După Bucharest Gaming Week, în luna Martie va fi organizat un nou eveniment maraton în cadrul unui important centru comercial din București.  Până atunci, elevii Liceului de Informatică din capitală vor putea descoperi cel mai bun hardware pentru gaming în cadrul unui eveniment dedicat, în cursul lunii februarie.

ROG – un laptop de gaming cu procesor AMD

ASUS expune la Bucharest Gaming Week numeroase produse de gaming, inclusiv celebrul notebook de gaming ROG GL702, echipat cu procesor AMD Ryzen 7 1700 la 3.00 GHz. Alături de acesta, fanii competițiilor de gaming vor putea vedea la lucru modele precum: ROG G752, ROG GL553, ROG GD30, ROG GT51 sau cel mai compact desktop de gaming, ROG G20, care va face posibil turneul de CS:GO.

ROG GL702ZC

ROG GL702ZC

Primele monitoare de gaming  din lume cu ecran curbat și timp de răspuns de 1ms

ROG Strix XG32VQ este un monitor QHD de 32″, cu rată de refresh înaltă, acoperire de 125% a spectrului de culoare sRGB și Adaptive-Sync (FreeSync). Pentru titlurile jucate la cele mai înalte setări, ROG Strix XG32VQ oferă o rată de refresh de 144Hz, asigurându-se că totul va redat fluid, fără nicio latență. Atât ROG Strix XG32VQ ce va fi expus la Bucharest Gaming Week, cât și fratele său mai mare XG35VQ, au o curbură 1800R, ce asigură faptul că fiecare punct de pe ecran este echidistant față de ochi.

Sisteme de gaming personalizate

Sistemele de gaming personalizate vor fi prezente la Bucharest Gaming Week alături de periferice precum căștile ROG Strix Fusion 300, mousii Pugio și Gladius II și tastaturile Cerberus Mech RGB și Claymore.

Tot în standul ASUS veți putea admira și sistemul de gaming Black Aquila v6 Powered by ASUS cu procesor Intel i7-7700 la 3.6GHz și placă video GTX 1070 8GB GDDR5, adus de PCGarage.

Premii pentru vizitatorii standului ASUS

ASUS va organiza în interiorul standului de la Bucharest Gaming Week turnee de CS:GO și FIFA. Finala de FIFA va avea loc pe scena YouTuberilor și va fi comentată de Ovvy Patrascu, cel mai cunoscut jucător român de FIFA, cu rezultate recunoscute internațional. Premiile oferite participanților vor fi din sfera produselor Republic Of Gamers și vor include rucsacuri Shuttle, mouși Gladius, ROG Case-uri și chiar un troller ROG pentru vacanță.

Înscrierea în concurs

Procedurile de înscriere în concursul de CS:GO se vor face prin intermediul paginii dedicate: https://www.faceit.com/en/csgo/tournament/60135881-20ec-4476-ae27-7851ad31eb2b

Cele mai bune patru echipe calificate, ce vor depăși faza online, vor avea ocazia să se înfrunte la Bucharest Gaming Week, în standul ASUS. Pentru a-și dovedi cu adevărat măiestria, acestea vor lupta cu echipe cu experiență precum ARYO, Red Fear sau IDM.

Procedura de înscriere pentru meciurile de FIFA se va face la standul ASUS, amenajat la Bucharest Gaming Week. Ovidiu „OVVY” Patrascu va comenta finala pe scena Youtuberilor. Competiția se va încheia cu un meci demonstrativ între câștigătorul turneului de FIFA, Ovidiu „OVVY” Patrascu și doi spectatori aleși din public.

În fiecare zi, ASUS își va răsplăti vizitatorii cu tombole și premii, unde vor fi oferite obiecte promoționale, dar și un telefon ZenFone 4 MAX. Totodată, pentru acest eveniment, ASUS va oferi 10 invitații duble pe pagina de facebook ASUS Republic OF Gamers (https://www.facebook.com/asusrog.ro). Biletele generale vor putea fi achiziționate pe pagina http://www.bilet.ro/event.php?id=13164.