HomeStiriASUS pentru oamenii de afaceri
ASUSPRO BU201

ASUS pentru oamenii de afaceri

ASUSPRO BU201

ASUSPRO BU201

Oamenii de afaceri privesc lucrurile cu pragmatism, iar adevăratul lor joc îl constitue operațiunile cu bani și obiecte cât se poate de reale. Dacă pasionații de jocuri pun accent pe gândirea rapidă și pe viteza brută, jocurile fiind considerate deja o competiție în care utilizatorii se întrec în cel mai sportiv mod, în lumea afacerilor informația, eficiența și fiabilitatea sunt termenii ce definesc fiecare instrument de business.

Modelul Ultrabook ASUSPRO BU201 reprezintă personificarea promisiunii ASUS de a face totul pentru a susține munca acestor oameni. Având o greutate de doar 1.27kg, sistemul este ultra-portabil, dar nu face niciun fel de compromisuri în ceea ce înseamnă performanță sau fiabilitate. Balamaua cu unghi de deschidere de 180º se poate deschide la maxim, oferind suport pentru rotirea la 360º a întregului sistem. Testat pentru a garanta faptul că îndeplinește cu succes cerințele foarte exigente ale standardelor militare MIL-STD 810G, ultrabook-ul oferă un nivel excelent de rezistență și fiabilitate în utilizare.

ASUSPRO BU201 cu stand

ASUSPRO BU201 cu stand

Prin utilizarea fibrei de carbon UD, modelele Ultrabook din Seria ASUSPRO BU201 pot rezista cu brio rigorilor călătoriilor de afaceri. Carcasa afișajului LCD cu care este dotat notebook-ul îi conferă acestuia un nivel de rezistență la apăsarea ecranului cu 20% mai ridicată decât notebook-urile obișnuite, oferind astfel un nivel ridicat de protecție în ciuda greutății reduse.

Ultrabook-ul BU201 vine echipat cu soluție de stocare a datelor protejată împotriva șocurilor, sistemul de protecție incluzând un accelerometru și o aplicație software special concepută pentru a proteja discul rigid în cazul căderii sau impactului cu o altă suprafață. Tastatura izolată împotriva lichidelor oferă o protecție net superioară celei întâlnite în cazul altor produse din același segment.

ASUSPRO BU201

ASUSPRO BU201

Ultrabook-ul ASUSPRO BU201 atrage atenția prin finisajul său elegant, mat, dar și prin faptul că este construit dintr-o singură bucată, ceea ce îi conferă un aspect subtil, perfect pentru mediul business. Inginerii din echipa ASUSPRO au optimizat dimensiunile tastaturii complete cu sistem de iluminare cu care a fost dotat BU201, aceasta oferind o cursă foarte bună și timp de răspuns excelent, precum și un confort superior în utilizare.

Pentru a afla mai multe despre noile notebookuri de business vă invităm să urmăriți cele două clipuri de mai jos.

ASUSPRO – seria pentru business

ASUSPRO BU201, ultra-fiabil, ultra- erformant