HomeStiriAsus Padfone 2 într-un amplu review
ASUS Padfone 2

Asus Padfone 2 într-un amplu review

Asus Padfone 2 a constituit subiectul unui amplu review postat pe Androidlive.ro. Modificările aduse de noul model au fost apreciate, simplitatea mecanismului de conexiune venind în sprijinul utilizatorului.

Asus Padfone 2 preia experiența primei generații și aduce o mulțime de modificări esențiale. În primul rând, telefonul Padfone 2 se introduce printr-o culisare mai simplă și nu are nevoie de vreun capac, cum se întâmpla în cazul primei generații. Conectorii pentru transmisia datelor sunt la baza telefonului iar părțile laterale, fabricate dintr-un aliaj metalic, ajută la glisarea ușoară a terminalului în slotul său.

ASUS Padfone 2

Asus Padfone 2 dispune de un hardware puternic bazat pe un chipset Qualcomm cu nuclee Cortex A15, cea mai puternică arhitectură ARM.

În jocuri, chipsetul Snapdragon S4 Pro împreună cu grafica Adreno 320 oferă suficientă putere de calcul pentru a nu simți în niciun moment că titlul pe care îl rulați solicită hardwareul. Am rulat pe telefon și tabletă jocuri 3D cu grafică avansată, iar experiența a fost foarte plăcută, hardware-ul dovedindu-se la înălțime.

Suportul software de care beneficiază telefonul pune în valoare arhitectura puternică.

ASUS oferă după cum ne-a obișnuit o suită proprie de aplicații. Utilizatorii vor găsi următoarele aplicații ASUS preinstalate: App Backup, App Locker, File Manager, Mirror, MyDesktop, MyLibrary, MyNet (DLNA), Polaris Office 4.0, SuperNote, Watch Calendar și WebStorage. Aplicația SuperNote convertește rapid scrisul de mână în text editabil iar instrumentele pentru traducere sunt utile cu siguranță. Fișierele Office (word, excel, powerpoint) pot fi create, deschise și editate cu aplicația Polaris Office 4.0.

ASUS Padfone 2

Concluziile Androidlive.ro scot în evidență unicitatea conceptului și partea practică a primului telefon ce devine tabletă în mai puțin de două secunde.

ASUS Padfone 2 își păstrează unicitatea conceptului, îmbunătățind modul de lucru, șlefuind designul inițial. Utilitatea telefonului extensibil în tabletă este de necontestat, beneficiile pentru utilizator fiind atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al funcționalității. Cu Padfone 2 nu va mai trebui să sincronizați datele din telefon cu cele de pe tabletă și vă extindeți aria activităților desfășurate în general pe un telefon.