HomeProduse5 produse ROG WOW din 2023, de urmărit și în 2024
Laptopurile de gaming ROG Strix SCAR 16 18 așezate în diferite poziții

5 produse ROG WOW din 2023, de urmărit și în 2024

Pe parcursul anului 2023, Republic of Gamers a lansat numeroase produse impresionante, acoperind toate categoriile de hardware dedicat gamingului la superlativ. În cadrul acestui articol îți prezentăm 5 gadgeturi din zona laptopurilor și dispozitivelor de gaming (handhelduri, telefoane) care sunt cu adevărat WOW! Cu siguranță fanii gamingului și nu numai, le vor urmări cu interes și în 2024!

ROG Ally: O nouă dimensiune a jocurilor mobile

ROG Ally este o consolă de gaming portabilă cu Windows 11, echipată cu procesorul AMD Ryzen Z1 Extreme. Aceasta oferă performanțe de top în jocuri, chiar și în cele mai solicitante titluri AAA, la rezoluția Full HD. Gamerii pot juca titluri de pe orice platformă, inclusiv din catalogul Xbox Game Pass Ultimate. Lansată pe piață în iunie 2023, ROG Ally a fost bine primit de comunitatea de gaming, grație performanțelor și portabilității dovedite.

Consola ROG Ally și husa de transport

Consola ROG Ally și husa de transport

ROG Strix SCAR 16/18: Putere și performanță pentru gaming

Seriile ROG Strix SCAR 16/18 se adresează în mod specific gamerilor care caută performanță extremă. Ecranele lor sunt disponibile în mărimi de 16 și 18 inci, cu tehnologia Mini LED pentru claritate excepțională. ROG Strix SCAR 18, de exemplu, include tehnologii avansate de răcire și un design termic optimizat pentru a susține performanțele ridicate ale componentelor interne​.

Laptop ROG Strix Scar 16 (2023) G634

Configurația de top include un procesor de generația a 13-a Intel Core™ i9-13980HX la 2,2 GHz, 32 de GB de memorie DDR5 și spațiu de stocare generos de 1 TB + 1 TB Performace SSD (în RAID 0) NVMe™ M.2 PCIe® 4.0. Puternica placă video NVIDIA GeForce RTX™ 4090 va rula orice joc la setările maxime.

Laptopul compact ROG Zephyrus G14

Un alt laptop notabil lansat de ROG în 2023 este Zephyrus G14. Acesta a fost reproiectat de la zero, având un șasiu din aluminiu prelucrat la CNC, o matrice de iluminare personalizabilă Slash Lighting și un finisaj elegant – Platinum White. Laptopul este echipat cu cele mai recente tehnologii de la AMD și NVIDIA, alături de un panou OLED ROG Nebula cu suport G-SYNC, ideal pentru jocuri și crearea de conținut digital.

Laptop ROG Zephyrus G14 (2023)

Laptop ROG Zephyrus G14 (2023)

Desktopul compact ROG G22CH

Evidențiindu-se în categoria desktopurilor, ROG G22CH are un design compact, optimizat să susțină performanțe ridicate. Cu un volum de 10 litri, carcasa oferă opțiuni de răcire avansate. Sistemul este dotat cu procesor Intel Core i9 și o placă grafică NVIDIA GeForce RTX 4070, fiind capabil să ofere o experiență de gaming exemplară.

ROG G22CH

ROG G22CH

Telefonul ROG Phone 7

Seria ROG Phone 7 a constituit o altă lansare specială a anului 2023, fanii primind modelele ROG Phone 7 și ROG Phone 7 Ultimate. Acestea se bazează pe platforma mobilă Snapdragon 8 Gen 2 și pe un sistem termic GameCool 7 îmbunătățit, oferind o experiență de gaming mobil superioră. ROG Phone 7 Ultimate este dotat cu matricea ROG Vision pe spate și dispune de facilitatea de răcire AeroActive Portal atunci când se cuplează ventilatorul extern.

Aceste produse speciale sunt doar câteva din noutățile lansate de ROG pe parcursul anului, subliniind angajamentul ASUS de a-ți furniza echipamente de gaming de înaltă calitate, adaptate nevoilor diverse. Fie că e vorba de portabilitate și accesibilitate cu ROG Ally sau de puterea brută și performanța de top oferită de seria SCAR, ROG are soluția ideală care să pună în valoare calitățile tale de gamer sau de creator digital!