HomeMediaTableta Transformer Infinity testată de publicațiile IT din întreaga lume

Tableta Transformer Infinity testată de publicațiile IT din întreaga lume

V-am prezentat luna trecută o serie de impresii despre ASUS Transformer Pad Infinity așa cum erau ele prezentate și demonstrate prin teste în review-urile de specialitate din publicațiile IT românești. De această dată, am aruncat o privire către site-urile internaționale. TF700 a ajuns în multe redacții de peste hotare și a ajuns să fie descris pe paginile multor site-uri de renume.

Wired

Diferența cea mai notabilă pe care redactorii Wired o văd între tabletele din familia Transformer este ecranul. La acest capitol, TF700 câștigă detașat în fața suratelor sale, aducând în premieră rezoluția Full HD. Rezoluția impresionantă de care dispune poate fi  considerată revoluționară din moment ce majoritatea conținutului online disponibil are o rezoluție scăzută și are mici imperfecțiuni atunci când este redat pe un ecran Full HD, ca cel al lui Transformer Infinity.

Übergizmo

ASUS a inclus pe Transformer Infinity și o cameră foto de calitate, pentru a face din tabletă un instrument de nădejde atât pentru redarea de imagini cât și pentru captare de imagini. Camera principală de 8 megapixeli a fost îmbunătățită cu o diafragmă F2.2, filtru infraroșu avansat și autofocus dinamic.

De notat este și faptul că ASUS s-a gândit să le ofere utilizatorilor câteva bunătăți și din bucătăria software. Ubergizmo apreciază faptul că TF700 este livrat cu o tastatură virtuală suplimentară, pe lângă cea standard Android care afișează mai multe taste, cum ar fi cele numerice, și are un timp de răspuns foarte mic.

Engadget

Redactorii Engadget ar fi vrut ca Transformer Infinity să aibă parte de o lansare timpurie. Cu toate că îmbunătățirile pe care tableta le aduce față de Transformer Prime nu sunt neapărat numeroase sau drastice, ele sunt impresionante și cresc calitatea experienței utilizatorului. Alături de docking-ul QWERTY, TF700 poate ține locul unui netbook fără probleme. Calitatea materialelor cu care au fost produse cele două elemente și modul sigur în care sunt prinse una de cealaltă nu lasă loc criticilor.

CNet

ASUS Transformer Pad Infinity reprezintă următorul pas al evoluției tehnologiei după Transformer Prime. Editorii de la CNet au apreciat fidelitatea cu care ASUS a păstrat o mare parte a elementelor design-ului lui TF201 pentru că predecesorul lui TF700 arată cu adevărat special și este plăcut atât la vedere, cât și la atingere. Nu au fost aduse modificări substanțiale nici docking-ului QWERTY, acesta fiind la fel de comod și de practic ca și cel oferit pentru modelele anterioare. Ceea ce este diferit totuși la Transformer Infinity față de primele modele face ca noul dispozitiv să urce până în vârful clasamentului.

Vă invităm să citiți review-urile în întergime pe Wired.comÜbergizmo.com, Engadget.com și CNet.co.uk.

No Comments

Leave A Comment