HomeStiriLansariROG a lansat Zephyrus M16, laptopul de gaming cu ecran de 16 inchi în format de 15 inchi
Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

ROG a lansat Zephyrus M16, laptopul de gaming cu ecran de 16 inchi în format de 15 inchi

ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat Zephyrus M16, un laptop de gaming care are montat un ecran imersiv de 16 inchi și un nou și puternic procesor Intel într-o carcasă ultra-subțire de 15 inchi.

Pentru imagini fluide cu detalii bogate în jocuri, ecranul de 16 inchi combină o rezoluție mare WQHD cu o rată de reîmprospătare rapidă de 165 Hz, un timp de răspuns de 3 ms și tehnologia Adaptive-Sync. De asemenea, ecranul este pregătit pentru crearea de conținut, grație formatului cu raport 16:10, a culorilor validate Pantone și a acoperirii 100% a gamutului de culoare cinematografic DCI-P3, precum și a suportului Dolby Vision pentru imagini mai bogate.

Cele mai recente procesoare care urcă în gamă până la Intel Core i9-11900H de generația a 11-a facilitează un gaming la rate de reîmprospătare mari și o performanță ridicată în crearea de conținut. GPU-ul, care poate ajunge până la un GeForce RTX 3070 pentru laptop, oferă un număr mare de cadre și tehnologiile RTX în cele mai recente jocuri. Iar ROG Intelligent Cooling îl menține pe M16 rece sub degetele utilizatorului, în vreme ce asigură performanțe ridicate pentru CPU și GPU.

Un sistem de 6 boxe cu woofer-e duale cu anularea forței produce un sunet clar și profund, care este îmbunătățit de tehnologia Dolby Atmos. Rețeaua de microfoane 3D captează un sunet clar în orice scenariu, iar funcția Two-Way AI Noise Cancelation elimină inteligent zgomotele din fundal.

Zephyrus M16 oferă o portabilitate reală, având o carcasă subțire și ușoară cu o grosime de numai 19,9 mm și o greutate de doar 1,9 kg. Cu un aspect Off Black și finisajul Prismatic Film vizibil prin perforațiile frezate la CNC, arată deopotrivă stilat și profesional în orice ambient.

Ecran de 16 inchi în format ultra-subțire de 15 inchi

Designul aerodinamic al lui Zephyrus M16 a permis montarea unui ecran de 16 inchi într-o carcasă suplă care este cu 5% mai mică decât a modelului de 15 inchi de anul trecut, Zephyrus M15. Marginile ultra-subțiri măsoară doar 4,6 mm pe toate cele patru laturi, grație unui cablu pentru ecran reproiectat, care permite ca și latura de jos să fie la fel de subțire precum celelalte. Per ansamblu, acest design atinge un raport ecran/corp de 94%.

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

Panoul oferă o rată de reîmprospătare de 165 Hz și o rezoluție WQHD care combină fluiditatea cu detaliile, în vreme ce timpul de răspuns de 3 ms menține animațiile foarte clare. Adaptive-Sync elimină efectele de rupere a imaginii și face jocurile și mai fluide prin sincronizarea ratei de reîmprospătare cu cea a GPU-ului.

Pregătit pentru solicitările creatorilor de conținut, ecranul este calibrat din fabrică și validat Pantone pentru a fi asigurată acuratețea culorilor încă de la prima utilizare. Acoperirea completă a gamutului de culoare cinematografic DCI-P3 oferă o paletă de culori vibrante, în vreme de luminozitatea de 500 de niți oferă imagini vii chiar și când sunt vizionate în aer liber.

Dolby Vision ajustează dinamic imaginile pentru a le face mai bogate și mai luminoase. Cu această funcție, creatorii pot filma și edita video-urile și stream-urile într-un format folosit de obicei de profesioniștii industriei.

Raportul ecranului de 16:10 oferă spațiu adițional pentru meniuri, ribbon-uri și bare de instrumente, permițând utilizatorului să țină pe ecran mai multe elemente. Acesta îmbunătățește navigarea pe web și crearea de conținut și oferă mai mult spațiu pentru afișajele HUD din jocuri.

Procesor Intel nou și puternic

Procesorul Core i9-11900H din configurația de top este tactat până la 4,9 GHz, oferind o performanță excelentă. Cu 8 nuclee și 16 fire de execuție, este pe deplin echipat pentru streaming de jocuri, randare video și proiecte creative. Designul avansat al sistemului Zephyrus M16 îi permite CPU-ului să ruleze cu până la 45 W, alimentare susținută atunci când GPU este activ și 80 W când funcționează singur.

Până la 48 de GB de memorie RAM DDR4-3200 oferă suficiente rezerve pentru multitasking și proiecte cu elemente de înaltă rezoluție. Un SSD PCIe 4.0 cu o capacitate de stocare de până la 2 TB încarcă aceste elemente la o viteză mare, în vreme ce un al doilea slot pentru SSD permite adăugarea facilă de stocare pentru biblioteci de jocuri și portofolii profesionale de mari dimensiuni.

GPU-ul GeForce RTX 3070 de laptop îi oferă lui Zephyrus M16 o performanță în gaming mult peste așteptările uzuale de la laptop atât de suplu. Răcirea eficientă permite ca GPU-ul RTX 3070 Laptop să fie tactat până la 1390 MHz la 80 W cu ROG Boost. Dynamic Boost alocă 20 W suplimentari când încărcarea CPU este mai mică, sporind astfel performanța.

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

La fel ca restul GPU-urilor din seria GeForce RTX 30, GeForce RTX 3070 pentru laptop se bazează pe arhitectura revoluționară Ampere. Aceasta combină noile multiprocesoare de streaming cu nuclee RT de generația a 2-a și nuclee Tensor de generația a 3-a pentru a oferi cea mai realistă grafică cu ray tracing și funcții AI avansate. Aceste îmbunătățiri permit redarea de imagini extrem de realiste în vreme ce duc numărul de cadre la un nivel fără precedent. Ele sunt susținute de suportul pentru tehnologiile NVIDIA Reflex care scad latențele în anumite jocuri multiplayer și efectele NVIDIA Broadcast care adaugă finisaje instantanee stream-urilor live.

O suită completă a tehnologiilor ROG Intelligent Cooling permit performanțe înalte, acustică silențioasă și temperaturi reci într-o carcasă suplă și ușoară. Compusul exotic de metal lichid termic, aplicat cu ajutorul unui proces brevetat de ROG, reduce temperaturile CPU-ului cu până la 10°C comparativ cu pasta termică tradițională. Șase conducte de căldură transferă căldura de la CPU și GPU la radiatoarele dense de pe laturi, unde este evacuată cu fluxul de aer produs de ventilatoarele duale Arc Flow. Acest nou model de ventilatoare are 84 de pale subțiate cu atenție, care au un model aerodinamic în formă de undă pe latura exterioară, care reduce turbulențele, permițând un flux de aer sporit cu mai puțin zgomot. Cu tehnologia 0dB, ventilatoarele se opresc complet pentru o operare silențioasă atunci când temperaturile scad sub 50°C. Când ventilatoarele sunt active, designul actualizat cu auto-curățare înlătură praful de la componentele critice de răcire pentru a îmbunătăți performanța și stabilitatea pe termen lung.

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

Nevoia de răcire se schimbă în funcție de sarcină, așa că ROG oferă multiple moduri tunate pentru diferite situații. Modul Silent reduce un pic viteza pentru a menține zgomotul la un nivel redus, ceea ce este ideal pentru sarcinile zilnice. Modul Performance oferă puterea de calcul necesară pentru a reda un număr mare de cadre în jocuri fără un zgomot excesiv. Modul Turbo duce CPU-ul la putere maximă cu un profil mai zgomotos al ventilatoarelor.

Utilizatorii pot comuta între modurile de operare manual, cu o scurtătură de pe tastatură sau automat, cu Scenario Profiles. Disponibile prin intermediul utilitarului ROG Armoury Crate, Scenario Profiles permit utilizatorilor să asocieze jocuri și aplicații individuale cu anumite moduri de operare, efecte de iluminare și alte setări de sistem. Profilurile sunt activate de aplicația din prim plan, oferind tranziții perfecte între preferințele pentru diverse sarcini.

Portabilitate reală

ROG Zephyrus M16 oferă o portabilitate reală. Cu o grosime de doar 19,9 mm și o greutate de numai 1,9 kg, este ușor de transportat la subraț sau într-un rucsac. Bateria de mare capacitate de 90 Wh ofera până la 10 ore de redare video1, fiind dotată cu o tehnologie de încărcare rapidă care permite încărcarea la 50% în doar 30 de minute. Posibilitatea de încărcare prin Type-C adaugă și mai multă flexibilitate. În vreme ce adaptorul cu dimensiune completă este necesar pentru performanțe maxime, laptopul se poate achita de sarcinile zilnice lucrând cu un adaptor Type-C mai mic sau chiar și cu un acumulator portabil USB.

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

În orice scenariu de utilizare, Zephyrus M16 inspiră profesionalism și atenție la detalii. Culoarea Off Black îi conferă un aspect neutru, iar decorațiunile șic complementează acest ton cu un nivel corect de personalitate. Cele 8279 de perforații frezate la CNC de pe capac oferă reflexii ale peliculei strălucitoare Prismatic Film de dedesubt. Finisajele rezistente la amprente ale carcasei din aliaj de magneziu cu aluminiu fac ca laptopul să arate curat și proaspăt chiar și după o întreaga zi de folosire. Vopseaua moale la atingere menține palm rest-ul rece și confortabil sub mâinile utilizatorului.

Balamaua 180° ErgoLift actualizată oferă noi posibilități. Aceasta balama ridică partea din spate a laptopului atunci când capacul este deschis, ceea ce plasează tastatura la un unghi mai confortabil pentru tastare, oferă mai mult spațiu pentru admisia aerului în orificiile de ventilație și permit difuzoarelor care bat în jos să ofere un volum mai mare. Balamaua se poate roti până când M16 stă plat pe masă, așa că utilizatorii pot poziționa ecranul la un unghi optim pentru vizualizare.

Sunet cu o calitate de studio

Sistemul cu șase boxe cu Dolby Atmos al lui Zephyrus M16 aduce la viață jocurile, filmele și muzica. Două tweetere lucrează cu woofer-e duale cu anulare a forței, pentru a produce înalte bine definite și bași clari. Fiecare woofer conține două difuzoare care sunt ușor decalate pentru a-și anula reciproc vibrațiile, reducând rezonanțele nedorite.

Rețeaua de microfoane 3D oferă moduri de înregistrare optimizate pentru diferite scenarii. Modul Cardioid capturează sursele de sunet din fața laptopului, făcând vocea utilizatorului să se audă tare și clar pentru streaming și chat. Modul Omnidirectional capturează sunetele din întreaga cameră, făcând posibilă integrarea unui întreg grup de persoane într-un apel. Amestecarea celor două în modul stereo deschide oportunități bogate de înregistrare pentru creatorii de muzică.

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

Laptopul de gaming ROG Zephyrus M16

Pentru a îmbunătăți chatul vocal, funcția avansată Two-Way AI Noise Cancelation înlătură sunetele nedorite atât la intrările cât și la ieșirile audio. Poate fi aplicată oricărui dispozitiv și chiar poate fi personalizată în funcție de aplicație, astfel încât utilizatorii să limiteze anularea zgomotelor la aplicațiile de chat, fără să afecteze sunetele din jocuri. Gamerii pot comunica mai bune cu colegii de echipă, creatorii pot înregistra un sunet mai curat în orice mediu și toată lumea se poate bucura de conversații mai clare. Întrucât Two-Way AI Noise Cancelation rulează pe CPU, GPU-ul este liber să se concentreze pe maximizarea numărului de cadre.

Conectivitate cuprinzătoare

Intrările flexibile facilitează gaming-ul, proiectele creative și lucrul de zi cu zi. Portul Thunderbolt 4 suportă două ecrane 4K la 60 Hz sau un singur monitor 8K și oferă acces super-rapid la media sau alte date de pe drive-uri externe. Utilizatorii pot încărca laptopul și alte dispozitive inclusiv cele USB Type-C.

Un port separat Type-C și o pereche de porturi USB Type-A oferă u spațiu amplu pentru periferice de jocuri și alte dispozitive. WiFi 6 permite utilizatorilor să profite de rețele wireless mai rapide, în vreme ce jack-ul Ethernet oferă o conexiune perfectă pentru gaming serios în regim multiplayer. Cititorul de carduri microSD facilitează accesul la media de la camere sau alte dispozitive.

Intrările confortabile fac ca utilizarea lui M16 să fie o plăcere. Tastatura Stealth Type are un aranjament în stil desktop care pare familiar, iar zgomotele tastării se mențin sub 30 dB, așa că utilizatorii pot lucra sau se pot juca fără să-i deranjeze pe cei din jur. ROG a sporit cu 20% dimensiunea touchpad-ului, comparativ cu generația anterioară, iar procesarea mai rapidă oferă o acuratețe sporită pentru o experiență de tracking îmbunătățită.

O cameră web și un senzor de amprente integrate oferă instrumente comode pentru logare și socializare. Camerele tradiționale folosesc fie tehnologia 2DNR care analizează cadrele individuale pentru a corecta zgomotele, fie tehnologia 3DNR care analizează cadrele secvențial pentru a îmbunătăți fidelitatea cu obiectele în mișcare. Zephyrus M16 mixează tehnologiile 2DNR și 3DNR pentru a asigura faptul că utilizatorii arată optim în orice situație, chiar și în medii cu o iluminare precară. Senzorul de amprente integrat în butonul de alimentare oferă o experiență Windows Hello perfectă. Citește rapid amprenta utilizatorului atunci când acesta pornește laptopul și apoi îl autentifică automat în contul său.

Specificații ROG Zephyrus M16

Procesor Până la Intel® Core™ i9-11900H (4,9 GHz)
Grafică Până la NVIDIA® GeForce RTX™ 3070
Sistem de operare Windows 10 Pro
Ecran Ecran de 16 inchi WQHD (2560 x 1600), 165 Hz / 3 ms, nivel IPS, 100% DCI-P3 cu Adaptive-Sync, validare Pantone® și tehnologie Dolby Vision
Memorie Până la 48 GB de memorie DDR4 la 3.200 MHz
Stocare SSD PCIe Gen 4 de până la 2TB
Tastatură Tastatură tip stealth cu iluminare RGB pe o zonă sau albă
Cursă taste 1,7 mm
Tehnologie overstroke
Senzor de amprentă pe butonul de alimentare
Audio 6 boxe cu woofer-e duale cu anularea forței și amplificator inteligent
Tehnologie Dolby Atmos
Certificare Hi-Res
Rețea de microfoane 3D cu Two-way AI Noise Cancelation
Porturi I/O Thunderbolt 4 (Type-C) cu suport DP1.4 și PD 3.0
USB 3.2 Gen 2 Type-C cu suport DP 1.4 și PD 3.0t
USB 3.2 Gen 2 Type-A
USB 3.2 Gen 1 Type-A
Micro SD (312MB/s)
HDMI 2.0b
Combo jack audio de 3,5 mm
Kensington Lock
RJ45
Webcam Înregistrare video 720p HD @ 30 fps
Conectivitate WIFI 6 (802.11ax 2×2)
Bluetooth 5.2
Baterie 90Wh cu tehnologie Fast Charge
Dimensiuni 355 x 243,5 x 19,9 mm
Greutate 1,9 kg

1 Teste de baterie realizate de ASUS utilizând scenariul implicit de redare video. Configurația de test: ROG Zephyrus M16 GU603HR, panou LCD FHD (WUXGA) 144 Hz, Intel® Core™ i7-11800H, GeForce RTX 3070, 1TB PCIe® 4.0 x4 SSD. Setări de test: Wi-Fi activat fără conectarea Access Point, luminozitate ecranului setată la 150 de niți.
2 Specificațiile, conținutul și disponibilitatea produselor se pot modifica fără notificare și pot diferi de la țară la țară. Performanțele reale pot varia în funcție de aplicații, utilizare, mediu și alți factori. Specificațiile complete sunt disponibile la http://www.asus.com.