HomeStiriLansariASUS a prezentat cel mai ușor laptop de afaceri
ASUSPRO B9 (B9450) la IFA 2019

ASUS a prezentat cel mai ușor laptop de afaceri

ASUS a prezentat anul acesta la IFA 2019 un nou laptop de business, cu performanțe excepționale și caracteristici de invidiat. Portabilul este mic, ușor și foarte puternic, fiind construit pe gustul oamenilor de afaceri ce nu doresc să facă compromisuri atunci când vine vorba de succesul companiei lor.

Cel mai ușor laptop de afaceri din lume!

Noul ASUSPRO B9 (B9450) este cel mai ușor laptop de afaceri din lume, cântărind doar 880 de grame. Cu performanțe excepționale, dimensiuni de ultra-portabil, conectivitate rapidă, calitate fiabilă și securitate avansată, ASUSPRO B9 este proiectat pentru a le oferi oamenilor de afaceri o experiență nouă, atunci când călătoresc.

ASUSPRO B9 (B9450)

ASUSPRO B9 (B9450)

ASUSPRO B9 este cu un pas înaintea altor modele. Laptopul este pregătit pentru multi-tasking grație procesoarelor Intel Core, inclusiv din generația a 10-a, a stocării ultra-rapide cu două unități SSD PCIe 3.0 x4 de 1TB – cu suport pentru RAID 0 sau 1 pentru recuperarea rapidă de date și copii de rezervă – și a conectivității superioare prin Intel Wi-Fi 6 (Gig+ 802.11ax) și Thunderbolt 3.

Ecran NanoEdge pe cele patru laturi

Pe lângă greutatea de doar 880 de grame, ASUSPRO B9 este și extrem de compact, având un ecran NanoEdge, cu margini înguste pe toate cele patru laturi, cu un raport ecran-corp remarcabil de 94%. Astfel, un ecran de 14” a fost integrat într-o carcasă compactă, similară ca dimensiuni cu cea a unui portabil vechi de 13”.

Cu un profil de 14,9 mm, laptopul poate fi transportat cu ușurință în cazul călătoriilor de afaceri, oferind o autonomie extinsă pe baterie, fiind mereu gata de lucru, oricând și oriunde.

ASUSPRO B9 (B9450)

ASUSPRO B9 (B9450)

ASUSPRO B9 a fost testat conform standardele militare dure MIL-STD 810G din SUA pentru a asigura o fiabilitate sporită. De asemenea, B9 păstrează datele utilizatorului în siguranță cu un cip de securitate Trusted Platform Module 2.0 (TPM) și are o cameră IR încorporată pentru autentificări biometrice.

Noul laptop ASUSPRO B9 (B9450) ar putea fi disponibil în magazinele din țara noastră în primul trimestru al anului 2020.