HomeProduseLaptopuri5 atuuri ale laptopului ASUS Vivobook S14 M5406KA

5 atuuri ale laptopului ASUS Vivobook S14 M5406KA

ASUS Vivobook S14 M5406KA este un laptop portabil lansat în 2025, echipat cu noul procesor AMD Ryzen AI 7 350. Dintr-o multitudine de modele Vivobook, uite cum poți identifica și poziționa acest model. Codul M5406KA oferă mai multe indicii. Litera M indică un procesor AMD, iar prima cifra 5 ne spune că avem de-a face cu cea mai bună tehnologie integrată pe un Vivobook. A doua cifră (4) indică diagonala de 14 inchi a acestui laptop. Următoarele 2 cifre se referă la generația produsului, iar literele ce urmează fac trimitere la procesor și placă video. KA indică codul de procesor Krackan Point.

Așadar, M5406KA e un model din gama superioară Vivobook, iar acum îți voi spune care sunt cele 5 atuuri ale lui:

1. Designul și formatul

Carcasa laptopului este complet metalică, fiind proiectată să reziste. Laptopul este testat la nivelul standardului militar american MIL-STD-810H.

Cântărind 1,3 kg și fiind subțire de doar 1,39 cm, Vivobook S 14 te poate însoți oriunde. E recomandat dacă lucrezi remote, creezi conținut digital,  te documentezi frecvent pe net sau comunici toată ziua cu prietenii ori colegii.

2. Puterea / performanțele

Vivobook S14 M5406KA vine cu procesorul AMD Ryzen AI 7 350 și un NPU de până la 50 TOPS. Asta înseamnă că poți face multitasking rapid, poți edita fluid, având acces la cele mai noi funcții AI din Windows. PCMARK 10 Extended l-a punctat cu 6990 de puncte, plasandu-l în zona high-performance pentru multimedia și creație.

3. Experiența vizuală

M5406KA este dotat cu un ecran ASUS Lumina OLED cu rezoluție 3K la 120 Hz. Acesta redă imagini ultra-clare, culori vibrante și un contrast extrem de 1,000,000:1, fiind ideal pentru filme, jocuri și proiecte creative, căci acoperă 100% gamutul DCI-P3 de nivel cinematografic. Da, poate rula și jocuri, pentru că dispune de grafica Radeon 860M, benchmark-ul PCMark 10 Extended acordându-i peste 5400 de puncte la acest capitol. Te vei putea bucura de o grafică decentă, cu un FPS jucabil, fără să fie un laptop de gaming.

4. Autonomia pe baterie

Teoretic, autonomia lui M5406KA poate urca până  la 27-28 de ore în redarea video. Bateria dispune de o capacitate mare, de 75 wați oră, și se încarcă rapid de la 0 la 60% în mai puțin de o oră. În plus, prin USB-C Easy Charge îl poți încărca și de la un power bank, oriunde te-ai afla. Am testat autonomia și în scenariul Modern Office din PC Mark 10 și am atins 12 ore si jumatate.

5. Experiența generală de utilizare

Nu în ultimul rând, laptopul se remarcă prin experiența completă oferită. Aici includem: confortul utilizării, gama completă de porturi, touchpadul spațios, sunetul Dolby Atmos certificat Harman Kardon și camera cu IR și efecte AI care te ajută la autentificare și în conferințele virtuale.
ASUS a introdus și o tastă dedicată Copilot chiar pe tastatura ErgoSense. E ca un buton de productivitate, prin activarea asistentului AI.

Urmărește Vivobook S14 M5406KA într-o prezentare pe scurt