HomeEvenimenteLaptopurile ASUS au fost premiate în cadrul Galei Connect
ASUS - Gala Connect 2018

Laptopurile ASUS au fost premiate în cadrul Galei Connect

Gala Premiilor Connect este organizată anual și desemnează cele mai bune produse și mărci din industria IT&C. Produsele nominalizate la această ediție a galei au fost prezentate în paginile revistelor de anul trecut (2018). Connect este cea mare revistă de tehnologie din Europa și printre singurele publicații de IT&C de pe piața locală. Conceptul redacţional cuprinde toate temele care privesc dezvoltarea telecomunicaţiilor şi a computerelor mobile.

Gala Premiilor Connect a fost organizată în data de 3 aprilie 2019 în cadrul salonului Le Château din București. Cele mai bune modele au fost alese de un juriu format din 23 de redactori, testeri, vlogeri și youtuberi.

ASUS Gala Connect

ASUS a primit mai multe nominalizări și a obținut două premii: premiul pentru cel mai bun brand de laptopuri și premiul pentru cel mai bun laptop de gaming pentru ASUS ROG Zephyrus GX501. Calitatea notebook-urilor ASUS și oferta diversificată a determinat juriul să acorde premiul pentru cel mai bun brand de laptopuri.

ASUS - Premiu în Gala Connect

Pe parcursul anului 2018, ASUS a lansat numeroase modele, construite pe gustul fiecărei categorii de utilizatori. Atenția publicului a fost atrasă de modelele Republic of Gamers și de revoluționarul ZenBook Pro UX580 cu ScreenPad. Acesta din urmă schimbă radical modul în care putem interacționa cu notebook-urile noastre grație combinației dintre un ecran cu rezoluție mare și un touchpad. ScreenPad dispune de funcții adaptive, cu instrumente dependente de context, pentru a îmbunătăți fluxurile de lucru și productivitatea și poate fi personalizat în întregime, permițându-le utilizatorilor să-și individualizeze experiența de lucru.

Cel mai bun laptop de gaming conform Connect!

ASUS ROG Zephyrus GX501 a premit premiul pentru cel mai bun laptop de gaming conform juriului Galei Connect 2018. Zephyrus GX501 este un laptop revoluționar ce schimbă modul în care percepem gamingul mobil. Acesta este rezultatul dedicației continue a ROG pentru inovație. În ciuda faptului că este foarte subțire, GX501 rivalizează cu unele modele desktop. Soluția grafică NVIDIA GeForce GTX 1080 cu design Max-Q și procesoarele Intel Core i7 alimentează un ecran excepțional cu rata de refresh de 120Hz.

ASUS ROG Zephyrus

ASUS ROG Zephyrus

Sistemul de răcire Active Aerodynamic System – AAS – include câteva îmbunătățiri ce au rolul de a amplifica eficiența ventilatorului, crescând fluxul de aer intern și permițându-i acestuia să funcționeze la viteze și niveluri de zgomot reduse, dar menținand în același timp temperaturile reduse. Atunci când laptopul este deschis, o porțiune a părții inferioare se deschide pentru a crea un spațiu de circulare a aerului cu 20% mai mare. Împreună cu tehnologia AeroAccelerator, acest spațiu îmbunătățește fluxul de aer cu 32% și reduce temperaturile cu 20%, comparativ cu sistemele de răcire clasice.

Prezentare video: ASUS ROG Zephyrus GX501