HomeProduseLaptopuriLaptopul ZenBook Pro UX580 cu ScreenPad a ajuns în România
ASUS ZenBook Pro 15 UX580 ScreenPad

Laptopul ZenBook Pro UX580 cu ScreenPad a ajuns în România

ASUS ZenBook Pro UX580, cel mai puternic și mai spectaculos laptop din seria ZenBook, este prezent în oferta distribuitorilor locali. Rapid și sofisticat, ZenBook Pro UX580 iese în evidență prin touchpadul transformat într-un ecran secundar, ce înlesnește lucrul și accelerează productivitatea.

ScreenPad – o nouă modalitate de a interacționa cu laptopul

ScreenPad reprezintă o modalitate cu totul nouă și deosebit de interesantă de a interacționa cu laptopul vostru. Ecranul cu diagonala de 5,5 inci și rezoluție FHD este un touchpad Windows de precizie, care acceptă elementele de gestică devenite obișnuite. Funcția sa dublă a generat noi modalități de a introduce date și de a vedea rezultatele. Spre exemplu, atunci când lucrați într-un software de editare, dar doriți în același timp să ascultați muzică pe Youtube puteți deschide playerul pe ScreenPad, având la îndemână toate comenzile și să păstrați ferestrele de lucru nealterate pentru a obține rezultate mai bune într-un timp mai scurt.

ASUS ScreenPad

ASUS ScreenPad

ScreenPad are o interfață grafică specială pentru fiecare aplicație, oferind scurtături către cele mai utilizate funcții. Se poate chiar extinde desktop-ul Windows pe afisajul ScreenPad. ASUS a lucrat cu Microsoft pentru a integra mai bine pachetul Office și pentru a dezvolta posibilitățile de interacțiune. Utilizatorii vor avea grafică dedicată pentru aplicații precum Word, Excel sau PowerPoint, având psoibilitatea să modifice textul fără a mai accesa meniul de pe ecranul principal. Atunci când Screenpad nu mai este necesar, acesta poate fi pur și simplu oprit prin combinația de taste Fn + F6.

ASUS ScreenPad

ASUS ScreenPad

De unde poți cumpăra ZenBook Pro UX580

Modelul ZenBook Pro UX580, echipat cu procesor Intel Core i9-8950HK, 16GB memorie DDR4, SSD de 1TB și placă video NVIDIA GeForce GTX 1050 Ti 4GB, este disponibil în oferta PCGarage.ro la prețul de 12.999 lei (cu toate taxele incluse).

Urmăriți mai jos o prezentare a laptopului ASUS ZenBook Pro UX580:

Urmărește tutorialele ASUS pentru utilizarea ScreenPad: