HomeProduseLaptopuri & NetbookuriNoul ASUS ZenBook S (UX391) va ajunge luna aceasta în România

Noul ASUS ZenBook S (UX391) va ajunge luna aceasta în România

ASUS a prezentat la Computex 2018 un nou laptop foarte subțire, cu un design elegant și fluid. Computex este cea mai mare expoziție dedicată tehnologiei IT din Asia și este momentul ideal pentru constructorii din China, Coreea și Taiwan de a expune noile realizări. Pentru ASUS, companie cu sediul central în Taipei, Computex este expoziția în care demonstrează cu adevărat capacitățile companiei.

ZenBook S (UX391) este un ultraportabil de 13,3 inci, cu Windows 10, ce oferă portabilitate fără efort, performanță și conectivitate fără compromis pentru utilizatorii aflați în mișcare, fiind testat pentru a îndeplini standardele militare MIL-STD-810G de durabilitate.

ASUS ZenBook S (UX391)

ASUS ZenBook S (UX391)

Având un profil de numai 12,9mm și un corp metalic de numai 1Kg, sofisticatul ZenBook S este finisat în culorile Deep Dive Blue sau Burgundy Red cu margini Rose Gold tăiate cu diamantul, completate de finisajele metalice inspirate de filosofia Zen, pentru un aspect premium. ZenBook S încorporează noua balama ErgoLift ce permite înclinarea tastaturii cu 5,5 grade pentru mai mult confort în utilizare. Carcasa ridicată îmbunătățește fluxul de aer și performanța audio.

ASUS ZenBook S (UX391)

ASUS ZenBook S (UX391)

Având la bază procesoarele Intel Core din cea de a opta generație și SSD-urile super-rapide PCIe x4, ZenBook S dispune, de asemenea, de ecrane touchscreen 4K UHD NanoEdge și oferă o autonomie de până la 13,5 ore, pentru performanțe pe tot parcursul zilei de lucru. Pentru conectivitate ultra-rapidă, două dintre cele trei porturi USB-C suportă Thunderbolt 3.

ASUS ZenBook S (UX391UA) va fi disponibil în România începând din 11 iunie (configurație cu procesor Intel Core i7-8550U, 8GB RAM și 256GB SSD).  Vezi oferta online!