HomeStiriConexiuni mai rapide și mai stabile cu Wi-Fi Master

Conexiuni mai rapide și mai stabile cu Wi-Fi Master

Multe dintre laptopurile noi de la ASUS includ o nouă tehnologie denumită Wi-Fi Master, ce crește vitezele de transfer wireless, extinde acoperirea și păstrează stabilă conexiunea de acasă.

Menținerea unei conexiuni stabile la Internet înseamnă un timp mai scurt de răspuns al browserului și o încărcare mai rapidă a paginii. Descărcarea fișierelor de mari dimensiuni sau vizionarea clipurilor video se poate face mai rapid, fără momente de așteptare ce devin la un moment dat supărătoare. Grație lui Wi-Fi Master, laptopurile ASUS pot atinge viteze de până la 867 Mbps. Un film de o oră la rezoluție HD poate fi descărcat în totalitate în mai puțin de un minut.

ASUS ZenBook Flip S UX370

ASUS ZenBook Flip S UX370

Acest lucru este posibil printr-o conexiune 2 X 2 802.11ac. Două antene ce suportă două fluxuri de date simultan și o configurație MUMIMO (multiple users, multiple input, multiple output) asigură un nivel ridicat al transferurilor de date chiar dacă există mai multe conexiuni separate în rețea. Cel mai recent standard WI-Fi 802.11ac are viteze mai ridicate și o acoperire mai largă față de 802.11n, pe lângă contribuțiile sale la reducerea consumului și creșterea autonomie. Conexiunile prin acest standard pot fi de până la șase ori mai rapide decât 1X1 802.11b/g/n și de până la 3 ori mai rapide în rețelele aglomerate.

De regulă, utilizatorii nu stau într-un punct fix în aria de acoperire a routerului Wi-Fi. Deplasarea spre zonele îndepărtate de router, unde puterea radio este mai redusă poate însemna o alterare a conexiunii, însă Wi-Fi Master poate asigura streamingul de pe Youtube la rezoluție full HD chiar și de la o distanță de 300 de metri în banda de 2.4GHz. Această caracteristică se dovedește foarte utilă în clădirile cu săli mari, cum ar fi bibliotecile sau restaurantele.

O altă abilitate Wi-Fi Master este trecerea insesizabilă de la un hotspot la altul, fără ca paginile web sau clipurile de pe Youtube să se blocheze.

Testele în mediu controlat, fără poluare radio, au arătat că ZenBook 13 poate face streaming HD de pe YouTube la distanța de 225 de metri. Multe alte laptopuri cu carcasă de metal nu au aceste performanțe, limitându-se undeva la 160 de metri, însă Wi-Fi Master poate adăuga chiar și 65 de metri de acoperire în aceste situații.

No Comments

Leave A Comment