HomeEvenimenteBucharest Gaming Week se reprogramează pentru perioada 23-28 ianuarie 2018
ROG G703

Bucharest Gaming Week se reprogramează pentru perioada 23-28 ianuarie 2018

Bucharest Gaming Week, evenimentul care aduce împreună pasionații de esports, gamerii dedicați și cei mai importanți dezvoltatori de jocuri din România, se reprogramează pentru perioada 23-28 ianurie 2018. În semn de respect și omagiu față de Majestatea Sa Regele Mihai I și în urma decretării oficiale a doliului national în zilele de 14, 15 și 16 decembrie s-a decis schimbarea datei de susținere a evenimentului.

Bucharest Gaming Week este format din două componente principale, o serie de evenimente conexe, dedicate industriei de game development și un eveniment principal care are misiunea de a aduce împreună comunitatea de gaming, producători renumiți de dispozitive destinate gamingului și jocurile momentului.

Evenimentul central va avea loc la Romexpo în weekendul 27-28 ianuarie 2018. Atracțiile principale sunt finalele Esport (ESL) Southeast Europe Championship pentru popularele jocuri Counter Strike: Global Offensive, League of Legends și Hearthstone și Finala Sezonului 3 al Turneului Național de League of Legends. Premiile totale ale acestor competiții depășesc 16.000 Euro.

În cadrul evenimentului principal vor fi organizate două scene, cea de esports, unde se vor desfășura finalele turneelor și scena de entertainment unde comunitatea de gaming va putea interacționa cu youtuberi cunoscuți precum Ovidiu “Ovvy” Pătrașcu, Alexandru “Colo” Bălan, Ihatepink, Andrei “zZaNdrei” Zimbilschi, Bobo Spider, EpicShorty, Boddy, Theoxxh și câțiva invitați surpriză.

ASUS expune la Bucharest Gaming Week numeroase produse de gaming, inclusiv celebrul notebook de gaming ROG GL702, echipat cu procesor AMD Ryzen 7 1700 la 3.00 GHz. Alături de acesta, fanii competițiilor de gaming vor putea vedea la lucru modele precum: ROG G752, ROG GL553, ROG GD30, ROG GT51 sau cel mai compact desktop de gaming, ROG G20, care va face posibil turneul de CS:GO.