HomeStiriASUS Republic of Gamers a anunțat routerul Rapture GT-AC5300
ASUS ROG Rapture GT-AC5300

ASUS Republic of Gamers a anunțat routerul Rapture GT-AC5300

ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat routerul Rapture GT-AC5300, un model de top conceput special pentru gaming. Echipamentul tri-band AC5300 Wi-Fi oferă 8 porturi LAN gigabit, având un procesor quad-core de nivel desktop. Managementul rețelei de jocuri este simplificat prin panoul ROG Gaming Center.

Jocurile online implică lucrul în echipă și un control precis din partea jucătorilor, chiar și o latență mai mică de o secundă hotărând finalul luptei. Astăzi, cele mai multe routere catalogate ca fiind de gaming sunt definite de vitezele Wi-Fi rapide. Cu peste 10 ani de experiență în dezvoltarea hardware-ului de gaming, ROG știe că viteza datelor nu-i singurul lucru de care un gamer are nevoie: caracteristicile care îmbunătățesc experiența de joc sunt la fel de importante. ROG Rapture GT-AC5300 a fost construit de la bază pentru acțiunea în jocuri. Pornind de la procesorul de nivel PC la performanțele antenelor și porturile ultra-rapide, acest router este gata să îndeplinească cele mai dure provocări.

GT-AC5300 dispune de un modul Wi-Fi 802.11ac tri-band, ultra-rapid, opt porturi LAN gigabit și două porturi USB 3.0 pentru accesul rapid la datele stocate pe unitățile flash USB. Pasionații de servere în rețea (NAS) vor aprecia funcția Link Aggregation (802.3ad) ce permite ca două porturi LAN să lucreze împreună pentru a se obține o conexiune rapidă cu viteza de 2Gbps.

Pe lângă acestea, GT-AC5300 vine cu multe inovații ce îmbunătățesc experiența jocurilor în rețea mai mult ca niciodată. ROG Gaming Center le oferă gamerilor controlul asupra rețelei, furnizând informații cuprinzătoare ale aspectelor ce țin de buna funcționare a jocurilor, cum ar fi dispozitivele conectate, statisticile de trafic și disponibilitatea serverelor de jocuri.

GT-AC5300 este, de asemenea, primul router de gaming ce oferă trei niveluri de accelerare a jocurilor: două porturi LAN pentru gaming, Game Boost și Gamers Private Network. Aceste facilități puternice prioritizează toate tipurile de dispozitive, ce sunt conectate pe porturile dedicate, precum și traficul de date al jocurilor, în timp ce minimizează răspunsul serverelor pentru un gameplay fluid, fără latențe.

Managementul facil al rețelei cu ROG Gaming Center

ROG Rapture GT-AC5300 beneficiază de ROG Gaming Center, o interfață grafică puternică, ușor de utilizat, ce înlesnește configurarea tuturor aspectelor ce țin de rețea, cu ajutorul mouseului. Aceasta oferă instant o imagine a parametrilor principali ai rețelei, incluzând disponibilitatea rețelei, stabilitatea, precum și aplicațiile sau jocurile rulate pe dispozitivele conectate. ROG Gaming Center oferă posibilitatea de configurare a rețelei printr-un singur click, iar Game Radar arată timpul de răspuns la ping pentru diverse servere și jocuri selectate.

Alte caracteristici includ: Wi-Fi Radar, ce permite utilizatorilor să analizeze semnalul wireless pentru a detecta orice interferență și să aleagă canalul cel mai puțin congestionat pentru cea mai bună performanță; Game Boost, ce analizează traficul în rețea și prioritizează pachetele de gaming pentru cea mai bună performanță în jocuri și Game IPS (Intrusion Prevention System), care protejează rețeaua împotriva amenințărilor externe.

Accelerarea jocurilor pe trei niveluri pentru un „gameplay” fluid

ROG Rapture GT-AC5300 este primul router de gaming care oferă accelerarea jocurilor pe trei niveluri. Două dintre cele opt porturi LAN sunt porturi dedicate pentru gaming și prioritizează traficul în rețea al dispozitivelor conectate. GT-AC5300 dispune, de asemenea, de Game Boost, ce lucrează în conjuncție cu cele două porturi dedicate pentru gaming, oferind un răspuns mai bun și viteze mai ridicate pentru fiecare dispozitiv de gaming conectat.
Game Boost beneficiază, de asemenea, de suport pentru cele mai răspândite console de jocuri.

Pachetele de date ale jocurilor sunt transmise de multe ori pe rute complexe până ajung la server, ceea ce are un impact major asupra performanțelor, însă nivel trei al accelerării face ca aceste lucruri să fie de domeniul trecutului. Suportul încorporat pentru Gamers Private Network, de la WTFast, le permite jucătorilor să seteze o conexiune privată pentru a obține cea mai bună conexiune posibilă între router și serverele de jocuri preferate. Rezultatul constă în timpi mai mici pentru ping și mai puține pachete de date pierdute, jocul răspunzând imediat, fără latențe.

Hardware de ultimă oră pentru performanțe extreme

ROG Rapture GT-AC5300 oferă Wi-Fi tri-band AC5300 cu două benzi separate de 5GHz și o bandă de 2.4GHz, permițând utilizatorilor să creeze o rețea Wi-Fi de înaltă viteză, dedicată pentru gaming, prin alocarea uneia dintre benzile de 5GHz pentru jocuri, lăsându-le pe celelalte pentru uzul general.

ASUS ROG Rapture GT-AC5300

ASUS ROG Rapture GT-AC5300

GT-AC5300 este echipat cu un procesor quad-core pe 64 biți, tactat la 1.8GHz, mai puternic decât cel al multor desktopuri. Acesta oferă putere mai mult decât suficientă pentru orice fel de sarcină care i se poate aloca, indiferent că e vorba de maximizarea lățimii de bandă pentru WAN/LAN pentru jocurile online sau de transferul rapid de date prin USB. GT-AC5300 include opt porturi gigabit-LAN ce furnizează toate conexiunile necesare pentru conectarea multiplelor dispozitive de rețea, precum și două porturi USB 3.0 ce oferă viteze mari pentru accesarea fișierelor aflate pe unitățile de stocare USB. GT-AC5300 vine, de asemenea, cu RangeBoost, o combinație de hardware și software ce crește semnificativ aria de acoperire, îmbunătățind transferul la distanțe mari. Cu ajutorul RangeBoost, jucătorii au libertatea de a rula jocurile favorite oriunde doresc, nu unde decide routerul.

Prima linie de protecție pentru rețelele de gaming

Pentru securitate, ROG Rapture GT-AC5300 dispune de Game IPS, un sistem de prevenție de ultimă oră, ce are la bază tehnologia Trend Micro. Game IPS protejează rețele împotriva atacurilor și amenințărilor externe, neutralizându-le înainte ca acestea să ajungă la dispozitivele conectate în rețea. Fiind integrat în router, chiar și atunci când softwareul de securitate al calculatorului este oprit, Game IPS protejează rețeaua împotriva atacurilor și intruziunilor, oferind jucătorilor liniștea necesară.

ASUS ROG Rapture GT-AC5300 este așteptat pe piața românească la sfârșitul lunii iulie.

No Comments

Leave A Comment