HomePrezentari videoPrezentare video: ROG GD30
ROG GD30

Prezentare video: ROG GD30

Desktopul rămâne produsul cel mai iubit de gameri datorită flexibilității de care dă dovadă. Spațiul disponibil la interior și posibilitățile mari de upgrade sunt ca un magnet pentru utilizatorii care plănuiesc să-și achiziționeze în viitor componente mai puternice.

Recent, ASUS a prezentat în România un nou desktop, proiectat pentru gamerii care vor din start o soluție puternică și flexibilă. ROG GD30 dispune de cele mai noi procesoare Intel Core i7 de generația a 7-a, cu Turbo Boost, ce oferă frecvențe de până la 4.2GHz, cu 10% mai ridicate comparativ cu vechea generație.

Plăcile grafice NVIDIA GeForce GTX 1080, asigură puterea necesară și efecte vizuale uimitoare atunci când sunt rulate cele mai noi jocuri. ROG GD30 integrează și un portul reversibil USB-C suportă Quick Charge, ce furnizează 15W (3A/5V) pentru reîncărcarea rapidă a dispozitivelor mobile.

ASUS furnizează software-ul exclusiv ASUS Aegis III îmbunătățind experiența de gaming, utilizatorul având posibilitatea să urmărească gradul de încărcare a procesorului și a memoriilor, să controleze viteza ventilatoarelor și efectele luminoase ASUS Aura RGB.

Prezentare video: ROG GD30

Desktopul de gaming ROG GD30 va fi disponibil în România de la sfârșitul trimestrului al doilea. În funcție de configurație, prețurile modelelor așteptate pe piață variază între 3900 lei și 7999 lei. O configurație puternică, cu Intel Core i7-7700 3.6GHz până la 4.2GHz, 16GB DDR4 2800MHz, 2TB SATA Hard Drive (7200RPM)+256GB M.2 SSD (PCIe Gen 3*4) și placă video NVIDIA GeForce GTX1080 8GD5X va costa în jur de 10999 lei (TVA inclusiv).