HomeStiriASUS a lansat căștile ROG Strix Wireless
ROG Strix Wireless

ASUS a lansat căștile ROG Strix Wireless

ASUS a lansat recent căștile ROG Strix Wireless, un produs de înaltă calitate, destinat celor care vor un sunet cât mai bun. Căștile ROG Strix Wireless oferă performanțe înalte și zero latențe pentru o libertate deplină. Având o tehnologie radio în frecvența de 2.4GHz, ROG Strix Wireless asigură transmisii audio în timp real, astfel încât utilizatorii să audă sunetul instant, rămânând tot timpul în mijlocul acțiunii.

ROG Strix Wireless

ROG Strix Wireless

O antenă duală, cu comutare automată furnizează o conexiune wireless stabilă, fără interferențe, pentru un sunet de cristal și o rază de acțiune de până la 15 metri. ROG Strix Wireless vine cu o baterie de 900mAh și o tehnologie de reducere a energiei consumate, ce oferă împreună o autonomie de până la 10 ore.

Aplicația audio Sonic Studio, permite utilizatorilor de ROG Strix Wireless să se bucure efectele virtual surround pe 7.1 canale. Cu ajutorul acestei tehnologii exclusiviste, gamerii pot auzi fiecare pas și foc de armă, cu acuratețe maximă, astfel încât să poată localiza cu ușurință adversarii.

Sonic Studio furnizează un control complet asupra setărilor audio cum ar fi egalizatorul (EQ) și balansul pentru difuzoarele 7.1, ajustarea sunetului la valorile optime fiind mult mai ușoară. Pe lângă modul de funcționare fără fir, ROG Strix Wireless vine cu un conector combinat de 3.5mm, cu patru poli audio și adaptor pentru microfon ce permite jucătorilor să conecteze căștile la consolele PlayStation 4 sau Xbox One, telefon sau tabletă.

Un cablu de extensie de tip Y, cu lungimea de 1.5m, este inclus în pachet, jucătorii putând să conecteze căștile la PC sau Mac, dacă preferă o conexiune cablată.

În clipul de mai jos puteți urmări un review al căștilor ROG Strix Wireless. Tot acolo veți afla mai multe lucruri despre posibilitățile tehnice ale acestui model.

ROG Strix Wireless – Review