HomeStiriCum să faceți overclocking pe ASUS Z87!
ROG Maximus VI Formula Z87

Cum să faceți overclocking pe ASUS Z87!

Procesul de supratactare al unei plăci de bază implică o serie de cunoștințe privind arhitectura și parametrii componentelor. Utilizatorii ce încearcă această metodă de sporire a performanțelor vor trebui să înțeleagă noțiuni precum frecvența de funcționare, factor de multiplicare, tensiuni de alimentare, latențe și temperaturi. Cei mai puțin pricepuți pot alege varianta supratactării automate a sistemului, procedură ce este condusă de algoritmii din noile versiuni de BIOS. Utilizatorii avansați optează pentru overclocking-ul manual pentru a obține performanțe superioare de la fiecare componentă în parte.

ASUS prezintă un clip în care ne explică pas cu pas cum să realizăm supratactarea pe un sistem cu procesor Haswell. Pentru început trebuie să alegem o placă de bază stabilă, cu potențial de overclocking iar în acest sens s-a optat pentru o placă de bază ROG Maximus VI HERO. Răcirea procesorului și a componentelor este realizată cu două ventilatoare Noctua NH-U12 S, respectiv Noctua NF S12 A. Memoriile RAM Mushkin Redline DDR3 2400 (8GB x2 ) și unitatea SSD Mushkin Chronos Deluxe 240 GB SATA 6.0 , alături de placa video GTX 760 DirectCU II, completează sistemul de calcul.

Placă de bază ASUS cu chipset Intel Z87

Placă de bază ASUS cu chipset Intel Z87

În mare, procesul de overclocking presupune ridicarea treptată a frecvențelor și tensiunilor pentru procesor, memorii și placa de bază până la limita maximă tolerată de componente. Cei care vor să deprindă tainele overclocking-ului sau cei care vor să-și îmbunătățească tehnica pot viziona clipul de mai jos.

Cum să faceți overclocking pe ASUS Z87