HomeStiriCum să menții curat ecranul tabletei?
asus cleaning kit

Cum să menții curat ecranul tabletei?

Ecranele touchscreen se murdăresc foarte repede, grăsimea de pe mână fiind transferată pe tabletă. Întreținerea ecranului și utilizarea lui în cele mai bune condiții se poate face foarte simplu dacă sunt respectate câteva reguli. Bineînțeles un ecran curat afișează o imagine mai clară iar zgârieturile sunt evitate, produsul menținându-și calitățile pe o perioadă mai lungă.

Cârpa de microfibră poate șterge rapid ecranul fără să-l zgârie. Microfibra poate fi cumpărată de la magazinele IT ca accesoriu sau de la magazinele de stofe dacă doriți o cantitate mai mare. Microfibra are capacitatea de a reține grăsimea și impuritățile fără a fi udată.

O altă alternativă pe care o aveți la dispoziție, indicată în cazul ecranelor ce nu sunt protejate cu sticlă tratată, este folia de protecție. Ecranele sunt menținute o perioadă mai lungă fără zgârieturi iar atunci când folia pe care ați aplicat-o s-a deteriorat o puteți înlocui cu alta nouă.

În magazinele IT puteți găsi kituri pentru curățarea tabletei ce includ un șervețel de microfibră și soluții pentru curățare. Kiturile sunt concepute special pentru tablete, monitoare, telefoane mobile și televizoare. Acestea nu afectează ecranul și vin cu instrucțiuni de utilizare.

Pentru a menține curat ecranul tabletei este recomandat să vă spălați pe mâini înainte de utilizare. Glandele sebacee și cele sudoripare secretă sebum, respectiv sudoare. Aceste substanțe secretate de organismul nostru se adună pe piele iar mai apoi se dupun pe obiectele pe care le atingem. Ecranul lucios sau chiar și cel mat va evidenția urmele degetelor mai devreme sau mai târziu.

asus cleaning kit