HomeStiriLansariFaceți cunoștință cu noul ASUS Padfone 2
ASUS Padfone 2

Faceți cunoștință cu noul ASUS Padfone 2

Jonney Shih de la ASUS a prezentat astăzi la o conferință de presă din Milano noul Padfone 2.

Padfone 2 este, în esență, un smartphone Android foarte puternic, ce cântărește numai 135 de grame și are doar 9mm în cel mai gros punct. Padfone 2 are și un ecran HD Super IPS+ de 4,7” cu o rezoluție de 1280×720 HD  protejat de Corning Fit Glas și o baterie de 2140mAh care oferă până la 16 ore de convorbiri 3G și 13 ore de navigare prin 3G. Procesorul ce îi dă putere de calcul lui Padfone 2 este un Qualcomm Snapdragon S4 quad-core, susținut de 2GB de RAM.

ASUS Padfone 2 - telefonul este gata sa devina tableta

ASUS Padfone 2 – telefonul este gata sa devina tableta

ASUS Padfone 2

O nouă cameră de 13 megapixeli, de înaltă performanță, este plasată ergonomic pe spatele noului Padfone 2, pregătită să capteaze fără întârziere imagini detaliate. În modul rafală pot fi preluate 100 de cadre la viteza de 6 cadre pe secundă. Camera poate fotografia în timp ce înregistrează clipuri 1080p HD la 30fps sau 720p HD la 60fps.

Padfone Station, docking-ul proiectat pentru Padfone 2 transformă telefonul inteligent într-o veritabilă tabletă Android de 10,1 inci. Ansamblul cântărește 649g, mai puțin decât majoritatea tabletelor Android de pe piață. Cu toate acestea, bateria internă a docking-ului are capacitatea de a încărca Padfone 2 de 3 ori.

Unul dintre lucrurile utile la PadFone 2 este partajarea informațiilor între cele 2 echipamente. Toate informațiile sunt stocate în telefon, prin urmare ele sunt accesate implicit și de pe tabletă. Asta înseamnă că un utilizator are nevoie totodată de un singur abonament de date. La capitolul conexiuni integrate, trebuie amintit că noul gadget oferă DC-HSPA+ 42Mbit/s și LTE 100Mbit/s.

Am putea continua cu vorbele de laudă, dar vă lăsăm cu o serie de imagini și două videoclipuri pentru a vă face o idee mai bună despre noul dispozitiv. Dacă vă întrebați când va ajunge în România, vă spunem noi. Lansat pentru început doar pe piața din Taiwan, PadFone 2 va veni în țara noastră în următoarea etapă, estimată pentru sfârșitul lunii decembrie 2012. La Milano prețurile anunțate de ASUS sunt de 799 Euro și 899 Euro pentru pachetul cu 32GB, respectiv pentru cel cu 64GB.

Clipuri video cu ASUS Padfone 2