HomeStiriASUS a adus în România noul monitor de gaming MG279Q
ASUS MG279Q

ASUS a adus în România noul monitor de gaming MG279Q

ASUS a lansat în România noul MG279Q, un monitor cu diagonala de 27 inci și rezoluția de 2560 x 1440 pixeli destinat gamingului profesionist. Acesta dispune de un panou IPS (in-plane switching) cu unghiuri largi de vizualizare de 178 grade, o rată de reîmprospătare de 144Hz și tehnologie AMD FreeSync pentru o acțiune mai fluidă.

MG279Q are un design ergonomic și încorporează tehnologii Ultra-Low Blue Light și Flicker-Free pentru a proteja ochii utilizatorului în timpul sesiunilor maraton de gaming. Facilitățile exclusiviste ASUS, precum tehnologiile GamePlus și GameVisual, conferă un avantaj în jocuri.

Efecte vizuale detaliate și reproducerea precisă a culorilor
ASUS MG279Q reprezintă noua generație de monitoare ce beneficiază de un panou cu rezoluția WQHD (2560 x 1440) cu o densitate de 109 PPI (pixeli per inch). MG279Q integrează tehnologie IPS pentru a oferi utilizatorilor imagini superioare, reproducerea totală a gamei RGB și unghiuri largi de vizualizare de 178 grade cu o minimă alterare a imaginilor.

Efecte vizuale fluide
MG279Q prelucrează cu rapiditate efectele vizuale dinamice, grație ratei de reîmprospătare de 144Hz și a timpului de răspuns de 4ms (de la gri la gri).

MG279Q beneficiază, de asemenea, de tehnologia AMD FreeSync ce elimină efectele de blur și fragmentare a imaginilor, oferind cadre fluide și un avantaj în cele mai noi titluri.

ASUS MG279Q

ASUS MG279Q

Conceput pentru sesiuni maraton de jocuri
MG279Q este conceput special pentru sesiuni maraton de jocuri. Acesta este subțire, iar rama îngustă îl face perfect pentru configurații ce includ mai multe ecrane. Standul ergonomic, cu posibilitatea de ajustare pe înălțime, rotire, înclinare și pivotare, le permite utilizatorilor să-și regleze poziția preferată de joc.

MG279Q poate fi detașat ușor de suport mulțumită unui mecanism rapid, putând fi montat pe perete cu ajutorul prinderii VESA pentru economisirea spațiului.

Tehnologia ASUS Ultra-Low Blue Light protejează jucătorii prin reducerea emisiei de lumină albastră cu până la 70% prin cele patru setări ale filtrului, care pot fi accesate ușor cu ajutorul meniului afișat pe ecran. Tehnologia Flicker-Free reduce pâlpâirea ecranului oferind o experiență confortabilă.

Funcții concepute pentru gameri
MG279Q beneficiază de taste rapide ASUS GamePlus cu reticul și cronometru. Utilizatorii pot selecta patru tipuri de reticul pentru a se potrivi mediului din joc, în timp ce cronometrul poate fi poziționat oriunde pe marginile ecranului pentru a urmări colectarea resurselor și timpii de construcție. Tehnologia ASUS GameVisual oferă șase moduri predefinite (Peisaj, Curse, Cinema, RTS/RPG, FPS, sRGB ) adecvate diferitelor tipuri de jocuri. Aceste funcții pot fi accesate cu ajutorul tastelor rapide sau prin meniul afișat pe ecran.

Conectivitate extinsă și managementul inteligent al cablurilor
MG279Q are conexiuni DisplayPort 1.2 pentru ieșiri WQHD native și efecte vizuale vibrante. Există, de asemenea, o interfață HDMI/ MHL și două porturi USB 3.0 pentru conexiuni convenabile. Sistemul de management al cablurilor, aflat pe spatele monitorului, ajută la ascunderea acestora menținând aerisit spațiul din spatele biroului.

ASUS MG279Q

ASUS MG279Q

Prețuri și disponibilitate în România
ASUS MG279Q este disponibil în România prin intermediul magazinelor specializate, la prețul aproximativ de 3000 lei (inclusiv TVA).

Specificații ASUS MG279Q

Panou Diagonală 27 inci (68.5cm); 16:9
WLED/ Tehnologie IPS (In-Plane Switching)
Rezoluție 2560 x 1440 pnă la 144Hz (DP1.2)
1920 x 1080 până la 120Hz (HDMI)
Dimensiune pixel 0.233mm (109ppi)
Culori (max) 16.7 milioane
Unghiuri de vizualizare 178°(Orizontal) / 178°(Vertical)
Rată de contrast 100.000.000:1 ASUS Smart Contrast Ratio
Luminozitate (max) 350cd/m²
Timp de răspuns 4ms (Gri la Gri)
Tehnologii exclusive ASUS ASUS GameVisual
ASUS GamePlus
ASUS Eye Care (Flicker free și Ultra Low Blue Light)
Intrări/Ieșiri DisplayPort 1.2
Mini DisplayPort 1.2
2 x HDMI/MHL
Conector căști
USB 3.0 (1 x Upstream, 2 x Downstream)
Sunet 2 x 2W (RMS)
Design / Stand Ajustare pe înălțime 0~150 mm
Pivotare +60° ~ -60°
Înclinare +20° ~ -5° tilt
Rotire 90° (sens orar)
Stand cu eliberare rapidă
Dimensiuni 625 x 559 x 238mm (cu stand)
Greutate (est.) Net 7.3kg
Brut 10.5kg